În săptămânile din urmă, desemnarea, pe filiera germană, a  strepeziciosului Vasile Siegfried Mureșan pentru postul de premier a adus în dezbaterile publice numele lui Gunther Krichbaum, unul dintre interlocutorii mei din cartea de interviuri Lumea de azi (partea a treia), apărută în anul 2024 la Editura RAO. Cu acea ocazie, după ce îi făceam o scurtă prezentare  invitatului  – Ne știm de vreo zece ani și din când în când ne întâlnim și vorbim. Cu osebire la București, unde vine vară de vară, fiind căsătorit  cu o româncă, și ea absolventă de Drept. Dar ne-am văzut și la Berlin, în biroul său din  Bundestag, apoi la  Waldbühne, la un concert de muzică simfonică imposibil  de uitat, un sfârșit de zi sub  sărutul grației divine! La acea vreme, Gunther Krichbaum era președintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei inferioare a Parlamentului german și membru al Partidului Creștin Democrat din Germania. În anul 2010, președintele Traian Băsescu i-a oferit Ordinul național „Steaua României”, după ce Regina Olandei îi conferise, în 2009, titlul de  mare ofițer al Ordinului de Orania-Nassau, iar șeful statului francez, pe cel de ofițer al Legiunii de onoare – îi adresam o serie  de întrebări, ale căror răspunsuri vi le ofer spre citire…

– Cine este Gunther Krichbaum? Te rog să te prezinți, scurt și cuprinzător!

         – Mă numesc Gunther Krichbaum, am 59 de ani şi sunt căsătorit pentru a doua oară. Împreună cu soția, originară din România, avem șase copii, aceştia provenind din căsniciile noastre anterioare. Copilăria mi-am petrecut-o în localitatea Korntal, lângă Stuttgart.  După bacalaureat, am urmat Dreptul la Tübingen, Lausanne, Geneva și Heidelberg, absolvind ambele examene de stat și având astfel vocația de a intra în magistratură, conform legislaţiei din Germania. Am lucrat apoi timp de opt ani pe post de consultant financiar, după care, în anul 2002, am fost ales pentru prima dată în Parlamentul German (Bundestag), an în care am candidat în circumscripția electorală Pforzheim din landul Baden-Württemberg.  Imediat după alegeri, am fost numit raportor al Grupului parlamentar CDU/CSU pentru România, căreia i-am stat  alături pe tot parcursul ei spre Uniunea Europeană, fiind martor ocular al  dezvoltării pozitive  a  țării tale.  În perioada 2007-2021, am fost președinte al Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, de atunci rămânând purtătorul de cuvânt pentru politică europeană al Grupului parlamentar CDU/CSU.

– Ce voia în copilărie să devină Gunther, la ce visa și pentru ce a optat în final?

– Orice băiat își dorește, la un moment dat, să se facă polițist, mecanic de locomotivă sau pompier, nu-i aşa? La fel şi eu. Mi s-a părut interesantă şi profesia de medic veterinar, sau meseria de tâmplar ori faianţar. În cele din urmă, după ce am luat examenul de bacalaureat, am optat pentru Facultatea de Drept. N-am regretat deloc acest lucru, fiindcă dreptul îţi oferă multe oportunități de carieră. Mi-am realizat astfel unul dintre vise, pentru că, acum, în calitate de politician european, m-am obişnuit să sting diverse „incendii” izbucnite tot mai des în Europa.

– Ce copilărie ai avut în Germania în anii ’70 și mai târziu?

– Pe vremea aceea nu existau nici calculatoare, nici jocuri electronice și nici telefoane mobile. Duminica după-amiaza ieşeam la fotbal cu frații și copiii din vecini, pe stradă sau pe tarlaua din apropiere, dar asta o făceam toţi la vremea respectivă. În general, în familiile din vestul Germaniei, femeile nu mergeau la serviciu, bărbații fiind singurii care aveau salariu. În fosta RDG, situaţia era alta.

– Ce-au spus ai tăi când ai plecat din casa părintească?

– Mi-am dorit deja de la o vârstă destul de fragedă să nu mai fiu dependent de părinți, să nu se mai amestece în treburile mele. Banii de buzunar mi i-am câştigat singur, începând de la 16 ani. După bacalaureat, am plecat în armată, mi-am făcut serviciul militar la Bundeswehr (Forţele Armate Germane). Am plecat apoi la Tübingen, la facultate. Pentru mine, facultatea nu înseamnă doar un loc unde înveţi o mulţime de lucruri, ci şi o etapă din viaţa tinerilor cu o influență decisivă asupra acestora. În această fază, tinerii devin mai independenți, se maturizează, iar o anumită distanţare de părinţi le prinde bine multora.

–  Ai avut şi mentori printre profesorii universitari?

– Am primit o bursă din partea Fundației Konrad Adenauer, timp în care am avut strânse legături cu anumiţi lectori universitari.

– De ce ai intrat în politică și nu ai optat pentru magistratură sau avocatură?

– Cu toate că m-am înscris în partidul CDU încă de pe vremea când eram elev, nu plănuiam atunci să fac o carieră politică. După terminarea facultăţii, am lucrat pe un post de consultant financiar timp de opt ani. La câtva timp mai târziu, m-am hotărât să candidez pe lista partidului CDU în orașul meu, Pforzheim, la alegerile parlamentare pentru Bundestag din 2002. Am avut mulţi contracandidaţi. Am câştigat un mandat direct, deţinut anterior de partidul SPD şi am fost reales ulterior de cinci ori.

– Ai avut sau ai, ca politician, un exemplu demn de urmat?

– Nu, n-am avut un anume model. Dacă parcurgi doar traseul urmat anterior de o altă persoană, nu mai laşi nimic în urma ta şi nu mai deschizi nici  drumuri noi.

– Mai există, la ora actuală, o dreaptă și o stângă ideologică?

– La această întrebare nu se poate da un răspuns general valabil, situaţia trebuind evaluată, separat, în fiecare țară din democrația occidentală. În Germania, Angela Merkel a condus ţara cu mult pragmatism timp de 16 ani, acesta fiind cu siguranță unul dintre motivele pentru care diferenţele ideologice dintre taberele politice dispăruseră tot mai mult. Lucrurile nu stau la fel în celelalte țări europene.

Pragmatismul politic nu este însă şi arbitrar. CDU este un partid cu valori creștin-democrate explicite, care ne caracterizează activitatea politică. Ne manifestăm permanent solidaritatea cu toţi cei loviți de soartă, care nu se mai pot descurca fără ajutorul altora. Aceasta este latura socială a politicii noastre. Admitem că toți cetăţenii sunt responsabili de propriul lor destin și că îşi doresc o viaţă în care statul să nu le dicteze permanent ce au de făcut. Aceasta este latura liberală a ideologiei noastre. Acesta este şi motivul pentru care îmi vine greu să mă împac cu partidele de stânga și cu cele ecologiste, cu politica lor moralizatoare și care ţin mereu să le explice cetăţenilor ce e bine și ce e rău.

– Cum vezi tu lumea de astăzi?

– Situaţia din Europa și restul lumii este tot mai turbulentă, pentru unii dintre noi schimbările se produc cu o viteză tot mai mare. Acest ritm se observă, mai ales, la numeroasele tehnologii apărute în ultimii 25 de ani. După ce am trecut în istorie printr-o revoluţie industrială, trecem acum prin revoluția digitală, care ne caracterizează epoca în care trăim și care produce transformări rapide în economie şi societatea civilă. Situaţia este neliniştitoare pentru mulți cetăţeni, care se întreabă acum dacă îşi vor putea păstra bunăstarea la care au ajuns şi dacă vor putea ține pasul cu actualul ritm. Să nu uităm nici schimbările climatice, cu care ne confruntăm de multă vreme aici, în Europa, și de care se tem mulți cetăţeni, în special tinerii.

În plus, crizele și războaiele apar tot mai frecvent. În anii 2009-2010, ne-am confruntat cu criza financiară și economică mondială și cu criza bugetară prin care au trecut apoi anumite state din zona euro. În 2015-2016, a venit primul mare val de refugiați în Europa. Pandemia COVID, apărută în 2019, a avut un impact uriaș la nivel mondial. La toate acestea s-a adăugat, în anul 2022, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, urmat acum de un alt război, după atacurile teroriste ale organizaţiei Hamas împotriva cetăţenilor israelieni. În acest an ne confruntăm din nou cu o migraţie foarte numeroasă spre Europa, fenomen care încurajează partidele populiste, de dreapta și de stânga, din întreaga Europă. Toate aceste scenarii au un numitor comun: niciunul nu a început în Europa.

– Și încotro se îndreaptă această lume?

– Noi, cei din Uniunea Europeană, ar trebui să fim mai conștienți de avantajele pe care le avem. Europa nu este deloc o comunitate slab organizată sau depăşită moral. În cele 27 de țări, împărtășim azi valorile păcii, libertății, statului de drept, democrației și solidarității. Milioane de oameni din întreaga lume ne invidiază. UE este văzută din afară ca o organizaţie mult mai puternică decât o vedem noi din interior. Ar trebui să fim mai conștienți de aceste puncte forte, deoarece provocările globale sunt imense. Vedem cât de mare este dependenţa economică de China a multor ţări europene, cât de izolaţionistă este politica economică practicată de chinezi şi cum se intensifică agresivitatea manifestată acolo față de Taiwan. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei și amenințările făţişe la adresa celorlalţi vecini, cum ar fi Georgia și Republica Moldova, reprezintă un pericol incontestabil pentru Europa. Migrația, în special cea din Africa, ne pune și pe noi, în Europa, în fața unor provocări majore, deoarece de acolo nu ne vin doar oameni uşor de integrat în muncă și în societatea civilă.

Cu atât mai important este să fim uniți, aici, în Europa! Dar acest lucru nu este doar un scop în sine. China ar prefera cu siguranţă să negocieze separat, cu fiecare dintre cele 27 de state europene, și să producă rivalităţi între ele, în loc să aibă de-a face cu o Uniune Europeană puternică, cu 450 de milioane de consumatori. Acesta este doar unul dintr-o multitudine de alte aspecte.

– Ce pasiuni ai și ce rol joacă acestea în viața personală?

– Spre marea nemulțumire a soției mele, una dintre marile mele pasiuni este fotbalul: mă uit la toate meciurile echipei VfB Stuttgart!

– Știam că îți place fotbalul. Ce se întâmplă însă cu echipa naţională a Germaniei, „Die Mannschaft”? Crezi că va rămâne o forță în lumea fotbalului? Te întreb asta pentru că în cartea QATAR 2022, Mondialul lui Messi, scriam următoarele: „Națiunea germană este debusolată, şi-a pierdut valorile trecutului, fiind deci inevitabil ca toate transformările sociale să nu aibă efect şi asupra acestui sport atât de îndrăgit. Imigrația masivă de după anii 1970 a schimbat evident mentalitatea prusacă şi a generat în final mozaicul etnic al națiunii de azi. Fotbaliştii de genul lui Sané, Gnabri, Musiala, Gündoğan, Rüdiger, Kehrer, Adeyemi, Moukoko și Bella-Kotchap nu au însă nimic în comun cu spiritul german, întruchipat cândva de Beckenbauer, Overath, Uwe, Gerd Müller, Breitner, Rummenige și Matthäus. Iar până când aceşti fotbalişti de altă origine vor forma majoritatea în echipa naţională, cum se întâmplă de exemplu în Franța, Germania va continua să joace doar un rol secundar pe scena fotbalului mondial și european. Procesul respectiv va mai dura însă un deceniu sau două şi vom vedea atunci dacă naţionala imigranţilor ajunşi în spaţiul hanseatic o va bate pe cea a francezilor…”

– Sigur că fenomenul migrației masive din ultimii ani ne pune în fața unor provocări majore, mai ales din cauză că refugiaţii respectivi provin din alte spaţii culturale. În această situaţie se află nu numai Germania, ci și celelalte ţări din Europa occidentală.

Fostul președinte al Germaniei, Joachim Gauck, afirma cândva, înainte de 2016, următoarele: „Avem inimi primitoare, dar posibilități restrânse.” Sigur că vrem să-i ajutăm pe cei care au nevoie de protecție, aceasta fiind de mult o regulă bazată pe caracterul creştin al Europei. Dar nu putem face loc în Europa tuturor persoanelor persecutate, tuturor refugiaţilor de război sau tuturor celor care suferă din cauza condițiilor economice precare din întreaga lume. N-am putea face faţă. Numărul mare de migranţi a schimbat la faţă cartiere întregi din unele localităţi, motiv  pentru care mulți cetăţeni îşi doresc să oprim acest trend. De aceea,  avem nevoie de o securizare eficientă a frontierelor continentului european. Iată, deci, încă un motiv pentru ca Europa să acționeze unit! Trebuie, în acelaşi timp, să demonstrăm mult mai clar că dreptul de şedere în Europa nu se poate acorda refugiaţilor doar din motive economice. Persoanele urmărite politic sau refugiaţii de război au dreptul să vină la noi, nu însă şi cei care îşi doresc să scape de sărăcie, chiar dacă înţelegem şi această dorinţă. Avem, deci, nevoie de două lucruri: în primul rând, de securizarea eficientă a frontierelor UE și de posibilitatea verificării cererilor de azil în alte locaţii, din afara UE. Și, în al doilea rând, de facilitarea migraţiei legale a forţei de muncă în Europa. Motivul este că, fără aceşti lucrători imigranţi, ne-am confrunta cu enorme probleme. Observăm, deja, o lipsă majoră de forță de muncă în Germania şi în alte țări, fenomen care se va accentua şi mai mult din cauza schimbărilor demografice. Migrația oferă şi noi oportunități pentru societatea noastră civilă, tot mai în vârstă. Numeroşi migranți, îndeosebi cei proveniţi din Europa de Est și de Sud-Est, se integrează foarte uşor şi învață rapid limba germană. Avem nevoie de acești oameni pentru a ne conserva  bunăstarea la care am ajuns. Trebuie să evităm ca societatea civilă și întreaga ţară să nu mai poată face faţă situaţiei.

– Primul secretar general al NATO declara, la un moment dat, că rolul acestei organizații este de „a-i ține pe sovietici afară, pe americani înăuntru și pe germani la pământ.”[1] S-a schimbat ceva între timp?

– Da, bineînțeles! Situaţia existentă la puţini ani după al Doilea Război Mondial provocat de Germania este incomparabilă cu cea din anul 2023. După totala sa înfrângere militară și morală, Germania fusese divizată, nemaiavând nicio putere militară. Cea mai mare amenințare la adresa păcii din Europa la acea vreme era comunismul din Uniunea Sovietică, care se extindea vertiginos spre Vest.

Înființarea NATO, în anul 1949, avea ca principal scop întărirea capacității de apărare a Europei (occidentale) la începutul „Războiului Rece” împotriva Moscovei și a sateliţilor ei din Europa Centrală și de Est. Aderarea Germaniei Federale la NATO, în anul 1955, s-a petrecut după îndelungi bătălii politice interne, fiindcă așa-numita „reînarmare”, adică reînființarea forțelor armate germane, era atunci o chestiune foarte controversată. La vremea respectivă, a fost decisivă integrarea puternică a Bundeswehr-ului în structurile democratice („armata parlamentară”) și, în general, în structurile NATO, armata neputând astfel să se mai dezvolte autonom, așa cum se întâmplase în timpul Republicii de la Weimar.

Germania a rămas un membru cu drepturi egale al Alianței Nord-Atlantice, participând la aproape toate misiunile de după „Războiul Rece” (în Afganistan, Balcani etc.). Sigur că SUA sunt o țară extrem de importantă pentru NATO. Dar, prin tradiție, secretarul general al NATO este un european, lucru care subliniază latura politică europeană a Alianţei. Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO, este un român care-şi face treaba excelent!

Am subestimat cu toții în ultimii ani amenințarea pe care o reprezintă Rusia pentru Europa. Iată, deci, o paralelă cu situaţia din anul 1949. Dacă Ucraina ar fi fost membră NATO în anul 2022, Rusia nu ar fi îndrăznit să o agreseze. Putem, deci, afirma că apartenența la NATO a statelor baltice, a Poloniei, României și a altor țări din Europa Centrală și de Sud-Est este practic o poliță de asigurare pentru integritatea teritorială a acestor ţări și a locuitorilor lor.

– La începutul lui 2014, la una dintre întrevederile noastre, ți-am mărturisit  ce bănuiam eu despre protestele publice din Ucraina. Anume că marile puteri, iritate de atitudinea lui Ianukovici, şi-au trimis la Kiev experţi în manipularea opiniei publice și în distragerea atenției, l-au scos în față pe charismaticul Kliciko, susţinând totodată financiar și logistic mişcarea „Maidan”, fiindcă interesul economic și militar faţă de Ucraina era enorm. Alianța Euro-Atlantică nu putea deci rata această neașteptată ocazie! La vremea respectivă, n-ai fost de acord cu mine. Acum, după izbucnirea războiului, îmi susţin cu şi mai multă tărie această opinie. Mă înșel cumva? În acest context, aș vrea să aflu părerea ta despre „operațiunea militară specială” a Rusiei în Ucraina? Există vreo șansă de pace sau, dimpotrivă, conflictul va depăşi şi graniţele rutene? Va afecta acest conflict viitoarea ordine mondială? Ce crede Germania despre acest lucru?

-Termenul de „operațiune militară specială” a fost inventat chiar de Putin în dorinţa de a masca faptul că soldații săi au agresat fără niciun motiv o țară pașnică, Ucraina. Această agresiune nu este o simplă „operațiune specială”, ci un război, însoţit de crime bestiale împotriva populației civile, în care și-au pierdut deja viața multe femei, numeroşi copii și bărbați nevinovați. Au fost bombardate întregi localităţi şi a fost distrusă şi infrastructura. Toate acestea pentru că Putin îşi doreşte, evident, un „Soviet Union Reloaded”. Putin fusese odată întrebat care este, după părerea lui, cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. N-a spus că aceasta ar fi cele peste 20 de milioane de victime ale Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, ci prăbușirea Uniunii Sovietice după 1990. Răspunsul era elocvent, dar, cu toate acestea, în numeroase țări occidentale, inclusiv Germania, nu s-au tras concluziile necesare. După părerea mea, războiul din Ucraina nu a început la data de 24 februarie 2022, ci deja din anul 2014, odată cu anexarea ilegală a Crimeii. Acest incident a bulversat întreaga ordine europeană postbelică, a fost momentul în care „războiul” a redevenit un instrument politic pe continentul european. Șansele de pace sunt greu de estimat în situaţia actuală. Dar orice soluție s-ar găsi în final, aceasta va trebui să demonstreze că războiul împotriva Ucrainei nu a însemnat pentru Rusia niciun avantaj. Prin urmare, va trebui restabilită integritatea teritorială a Ucrainei, iar Rusia va trebui să plătească despăgubiri de război.

-Ziarul Berliner Zeitung nota recent că „Uniunea Europeană nu este văzută ca un actor independent pe scena politica mondială, ci ca un soi de apendice al Washingtonului.”[2] Are dreptate autorul acestor rânduri?

-Nu, nu pot confirma aşa ceva. Dacă afirmi aşa ceva, subestimezi forţa de atracție a UE, demonstrată vizibil de dorința de aderare a Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei și a țărilor din Balcanii de Vest.

Europa este conștientă că trăim acum într-o lume multipolară. La aceasta au contribuit/contribuie trei politicieni: Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping. Trump a produs în Europa o anumită neîncredere faţă de rolul SUA ca partener de nădejde pe termen lung; Xi ne-a convins că schimburile comerciale cu China sunt ca o sabie cu două tăișuri, iar Putin a reamintit UE că libertatea și democrația trebuie apărate, la nevoie, cu arme şi soldaţi gata de luptă.

Europa a acționat extraordinar de rapid în acest caz, lucru la care Putin, probabil, că nu se aștepta, bazându-se pe faptul că, aici, negocierile vor dura ca de obicei foarte mult, fiind şi extrem de complicate. Dacă pentru a-şi reorganiza politica economico-financiară în urma crizei din 2009-2010, UE a avut nevoie de aproape cinci ani, politica externă, de securitate și energetică s-a schimbat fundamental la doar șase luni de la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Aș dori să subliniez faptul că „autonomia strategică” nu este doar o simplă vorbă, ea concretizându-se între timp în anumite măsuri practice, vezi PESCO, Coordinated Annual Review on Defence (CARD), European Defence Fund (EDF), ajutoarele de miliarde de euro trimise armatei ucrainene și regulamentul „Critical raw materials act“.

– S-a compromis, în cele din urmă, proiectul comunitar? Mai foloseşte la ceva azi Uniunea Europeană? Dacă da, cui? Îți pun aceste întrebări fiindcă, după cum știi, eu nu mi-am ascuns niciodată euroscepticismul, şi nici tu, euro-optimismul!

– Dacă nu am avea deja această UE, ar trebui să o înfiinţăm acum. Sigur că nu am mai începe azi temele abordate atunci când s-a înfiinţat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, sau cu politica agrară comunitară. Aceste preocupări erau potrivite la vremea lor. Cărbunele și oțelul erau o materie primă pentru industria de armament, iar în „Planul Schuman” s-a stabilit că Germania şi Franţa îşi asumau răspunderea faţă de aceste resurse, înfiinţând o instituţie comună. A fost un act curajos, dar corect, la doar câțiva ani de la terminarea războiului. Aprovizionarea cu alimente nu era pe vremea respectivă atât de sigură ca în zilele noastre. Dar se ştia că orice criză de alimente poate produce mari tensiuni între două sau mai multe state.

Dacă ar fi să înfiinţăm acum această Uniune Europeană, am începe, cu siguranță, cu subiecte legate de cercetare, inovare și inteligența artificială. Ne-am concentra acum asupra politicii de securitate și de apărare, precum și asupra unor chestiuni legate de fenomenul de migrație și de diminuarea schimbărilor climatice. Acestea ar fi câteva dintre provocările în faţa cărora ne aflăm acum noi, europenii. Apropo, piața unică europeană este adevărata realizare a UE. Această piaţă a facilitat, de-a lungul deceniilor, dezvoltarea economică şi atingerea unui nivel înalt de prosperitate, lucru valabil şi în viitor. Acesta este şi motivul pentru care avantajele avute de Uniunea Europeană sunt acum mai vizibile ca oricând.

Cu cei 450 de milioane de locuitori, UE reprezintă doar 5% din populația globului, dar reprezintă aproximativ 20 % din economia globală. Europa este un actor global important, având încă şansa de a se impune pe plan mondial cu anumite standarde tehnice. De aceea, consider că este foarte important să ne îmbunătăţim competitivitatea în relaţiile cu China, dar și cu SUA, ţări care, în prezent, își subvenţionează economia cu uriaşe sume de bani. Numai o Uniune Europeană competitivă, inovatoare, generatoare permanent de noi tehnologii, poate juca un rol important pe scena mondială.

Până la sfârșitul acestui secol, populaţia Europei va scădea la aproximativ  1 % din populaţia planetei. Să nu fim atât de naivi şi să credem că restul lumii îşi va mai îndrepta atunci privirile spre noi. Altfel spus, anumitor provocări nu le poate face faţă singur orice stat, indiferent cât de mare ar fi. Niciun stat european nu ar mai avea șansa să se facă auzit în concertul orchestrat de puterile globale.

– Preferi o lume unipolară sau una multipolară?

– Chestiunea aceasta nu ţine de dorinţele personale ale unor politicieni. Dacă ar fi așa, atunci s-ar fi putut concretiza mai ușor şi ideea lui Wilson, președintele SUA, care şi-a dorit o Ligă a Națiunilor după Primul Război Mondial. Printr-o politică realistă (Realpolitik) înţelegem, înainte de toate, să abordăm lumea așa cum este.

În istoria mondială, perioadele în care lumea a fost unipolară sunt mai degrabă o excepţie; chiar și pe vremea Imperiului Roman domnea o ordine multipolară. Ordinea mondială multipolară este, de obicei, mult mai volatilă, şansele și riscurile sunt mult mai diverse, iar conflictele apar mai frecvent decât în sistemele unipolare. De aceea, cu atât mai importanţi sunt partenerii și aliații de încredere într-o astfel de lume.

– Ce înseamnă „political correctness”, un subiect nou, cu efecte asupra vieţii cotidiene?

– Există unele persoane care, nu numai în Germania, s-au autoproclamat binefăcători ai lumii şi ţin să dea altora anumite lecții despre cum se trăieşte şi cum se vorbeşte corect. Nu sunt deloc de acord cu ideea asta.

„Lecţiile” date de politicienii ecologişti germani în afacerile externe reduc acceptanţa noastră în rândul altor ţări. Avem 80 de milioane de locuitori şi chiar dacă suntem una dintre marile ţări din Europa, nu avem decât 1% din populația lumii. De unde vine această aroganță, cu care le cerem celorlalţi 99 % din locuitorii globului să… danseze pe muzica noastră?

Sunt convins că oamenii au alte griji, iar nu să se gândească mereu ce limbaj ar trebui să folosească. Ar trebui să ne consumăm timpul, mai degrabă, cu rezolvarea problemelor practice ale cetăţenilor.

– Cum arată România din perspectiva germană? Și cum arată această ţară în ochii lui Gunther Krichbaum?

– Am urmărit îndeaproape evoluţia României începând din anul 2002, am fost mereu optimist faţă de oportunitățile și potențialul României. Acum, douăzeci de ani mai târziu, pot afirma că nu am fost deloc dezamăgit, chiar dacă pe parcurs ţara a mai făcut şi unii paşi înapoi. Dacă nu ești de acord, compară pur şi simplu câteva fotografii din anii 1993, 2003, 2013 și 2023! Sunt absolut convins că, mai ales, tânăra generaţie a României are în față un viitor foarte promiţător.

Cert este că UE a jucat un rol major în această evoluție extrem de pozitivă. România de azi este un partener stabil și indispensabil, fiind pe picior de egalitate atât cu UE, cât și cu NATO. Atât pentru noi, Republica Federală Germania, cât și pentru mine personal, Gunther Krichbaum, România este un adevărat prieten.

– Mulțumesc pentru amabilitate și mărturisesc că mai, mai să mă convingi să renunț la euroscepticismul meu nefisurabil, noroc că s-a terminat interviul!  Succes și pe curând !

[1] Graham Allison, Capcana lui Tucidide: mai pot evita Statele Unite și China războiul?

[2] Q Magazine, citat de Ambrus Bela în articolul Absentul cel mai aplaudat

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]