Marina Almăşan: Nici Coronavirusul n-a scăpat de bășcălia mioritică
Românul, de când se știe, a făcut haz de necaz. E aproape un sport național. Nu știu dacă e neapărat o manifestare a simțului umorului, a inteligenței sau a curajului. Mai degrabă a “jemanfișismului”, a imaturității sau, în unele cazuri, chiar a prostiei sau a lașității. În loc să ia taurul de coarne și să rezolve “necazul”, românul nostru s-a pus întotdeauna pe glumit. Răbda și glumea întreaga Românie, bunăoară, în anii grei ai dictaturii ceaușiste. Nu ne întrecea nimeni, în glumele pe care le puneam în cârca odiosului și a sinistrei. Și dacă tot spunea Caragiale că “nimic nu lovește în ticăloși mai rău ca râsul”, ne-am înarmat și noi cu “râs” și…i-am lovit pe ticăloși!…. I-am lovit, de n-am mai putut! Muream cu toții de frig, de foame, de izolare, de..rușine, dar noi loveam înainte, cu bancuri, ironii, anecdote, bășcălie. Cum s-ar zice, “ne răcoream”.
Orice tragedie , la români, a născut, de când mă știu, umor voluntar cu nemiluita. Eram elevă, țin minte, în anul cutremurului din 1977. Soldații încă mai extrăgeau cadavrele bucureștenilor de sub dărâmături, iar concetățenii lor deja puseseră în circulație bancurile “de profil”. Țin minte și acum imbecilități de genul : “- Luați-o voi pe scări, că noi venim cu blocu’!”
Cutremure precum cel din ‘77 nu au mai fost. De Ceaușescu am scăpat. Dar s-au mai abătut destule nenorociri pe capul românilor, care au generat un umor aferent copios. N-a fost iertat nimeni : nici Iliescu, nici Basescu, nici Iohannis, nici primarii generali, nici baronii PSD și nici alte celebrități din România.
Acum a apărut pe tapet un alt subiect suculent : CORONAVIRUSUL. În inconștiența lor, ignorând pericolul de a fi spulberați ei înșiși de virusul ucigaș, glumeții de serviciu s-au și pus pe făcut mișto. Și cum nebunia nu are hotare, le-au venit în ajutor și inconștienții de prin alte țări, lovite de belea. Coronavirusul a devenit subiect de anecdote, măsurile luate de Guvern – motive de bășcălie. Internetul plimbă de colo-colo video-uri hazlii și vorbe de duh, care-l “umanizează” pe COVID19, făcându-l mai simpatic – un virus “de gașcă”, care a mai înviorat oleacă Planeta, intrată în lâncezeală….Privesc siderată un clip video, forwardat mie de Luminița ( “agenția mea de presă”!) : Într-o stație de autobuz doldora de oameni, o domnișoară strănută zgomotos. Un individ la costum scoate pistolul si o execută pe loc. Fata cade lată și toți ceilalți se reped spre ea, fâsâind din spray-uri dezinfectante…Să râd?!?… În dreapta mea, ecranul televizorului e în hemoragie de “Breaking news”-uri care anunță noii infectați de la noi și mulții decedați de la alții. Nu-i de glumă, care va să zică. Dar nici n-apuc să mă îngrijorez, că Facebook-ul îmi și livrează o constatare hilară : “ E prima dată în istorie, când originalul vine din China și replica de la Milano!” . Îi urmeaza o avalanșă de alte postări entuziaste, vânturate de la unii la alții, contaminați deocamdată doar cu inconștiență. Citez, din memorie : “Coronavirus a ajuns într-un spital din România. Acolo s-a îmbolnăvit și a murit”. “A reușit virusul ăsta să facă ceea ce n-au reușit 8 guverne la rând : să întoarcă românii acasă”. “Cică virusul caută mai mult pensionari. Dar stați liniștiți : se uită și la pensii. Le preferă pe cele speciale! “ Virusul ăsta a început cu cei care mănâncă orez. A trecut la cei care mănâncă paste. Credeți că o dă și pe mămaligă?”
…Ocupați cu plimbatul de colo al zvonurilor și glumelor uneori de-a dreptul idioate, românii se iau cu vorba și uită să se spele pe mâini , să evite aglomerațiile sau să pună mâna la gură atunci când strănută. Virusul intră ca-n brânză într-un popor needucat, imatur și împărțit ca întotdeauna, în două : o parte fuge să golească rafturile magazinelor , cealaltă e convinsă că “ei nu i se poate întâmpla niciodată așa ceva”. Și în unii, și în altii, presa pompează la greu știri abracadabrante, concluzionând, printre rânduri: “Spălați-vă des pe mâini, pentru a fi protejați de viruși. Pe creier vă spălăm noi. Dormiți linistiți!”
Din Femei de 10