Nutriționist: ”Nu recomand niciodată o dietă fără pâine, chiar şi persoanelor obeze le spun să consume”

Ţara noastră este pe primul loc în Europa la consumul de pâine iar pâinea albă preferata românilor poate duce la obezitate, atrag atenţia specialiştii. Soluţia nu este însă excluderea pâinii din dietă ci consumarea unor cantităţi moderate de pâine integrală sau neagră.
,,Eu nu recomand niciodată o dietă fără pâine, chiar şi persoanelor obeze le spun să consume patru felii de pâine integrală pe zi. Cerealele integrale sunt la baza piramidei alimentare şi nu ar trebui excluse din dietă”, spune nutriţionistul Eduard Adamescu, potrivit doctorulzilei.ro
Diferenţa dintre pâinea albă şi cea integrală nu se simte la calorii, ci la cantitatea de fibre, vitamine şi minerale şi la indicele glicemic, vinovat de fluctuaţiile de zahăr.
“Indicele glicemic reprezintă viteza cu care se descarcă zahărul în sânge, iar cu cât viteza este mai mare, cu atât cantitatea de insulină secretată este mai mare. Astfel apar fluctuaţii de energie, kilograme în plus, dereglări ale metabolismului (diabet de gradul II)”, adaugă nutriţionistul Corina Zugravu.
Pâinea albă are un indice glicemic atât de mare (70) încât organismul aproape că nu mai face diferenţa între aceasta şi zahăr. În schimb, pâinea integrală are un indice mai mic (50) şi se asimilează mai greu, la fel ca în cazul cofeinei din ceai.