AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Orașul din Europa care te plătește să mergi cu bicicleta. Banii îi primești numai dacă lași mașina acasă

Foto – freepik.com
Un oraș din Europa plateste cetățenii care aleg sa meargă cu bicicleta.

Inițiativa are loc în Florența, Italia, și urmează să fie pusă în aplicare începând cu data de 3 iunie 2024. Proiectul, intitulat „Pedalează, Florența te premiază”, este luat în calcul pe parcursul unui an și are drept scop schimbarea obiceiurilor de mobilitate în rândul cetățenilor.

În plus, vrea să îi încurajeze pe șoferi să renunțe la autoturisme și să își îndrepte atenția spre un mijoc de transport care nu poluează. Totodată, bicicleta este o modalitate de deplasare mult mai sănătoasă și mai durabilă.
Mai mult decât atât, cei care renunță la mașina personală sunt recompensați în acest program. Oamenii pot câștiga până la 30 de euro pe lună, adică încasează 20 de cenți pe kilometru, plus 5 cenți pentru fiecare kilometru pe cicluri „generice”, atâta vreme cât stau pe raza orașului Florența, scrie fanatik.ro.

Cetățenii din Florența care vor să beneficieze de un venit în plus trebuie să se înscrie începând cu data de 13 mai 2024 în acest program. Înregistrarea se face prin intermediul aplicației Pin Bike. Apoi, aceștia primesc un dispozitiv antifraudă.

Acesta este un sistem brevetat pentru certificarea și monitorizarea traseelor urbane. Sursa citată mai arată că, dispozitivul hardware Bluetooth are rolul de a certifica utilizarea efectivă a bicicletei. De asemenea, utilizatorii primesc un suport pentru smartphone pentru ghidon.

În plus, municipalitatea le oferă oamenilor lumini de semnalizare. Cu toate acestea autoritățile anunță că vor fi distribuite numai 2.000 de astfel de truse, ceea ce înseamnă că există riscul să se epuizeze extrem de rapid.

Autoritățile oferă un bonus de 100 de euro în fiecare lună primilor 200 de utilizatori care adună cele mai multe puncte în aplicație prin diverse „acțiuni virtuoase”, inclusiv numărul de kilometri parcurși cu bicicleta sau participarea la evenimente și chestionare.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!