Pachetul de măsuri socio-economice „Sprijin pentru România”: Vouchere, majorarea tichetelor de masă, salariul minim în agricultură de 3.000 de lei
Liderii coaliției de guvernare au aprobat pachetul de măsuri socio-economice „Sprijin pentru România”, prin care sunt lansate mai multe măsuri pentru sprijinirea populației cu venituri reduse și pentru companii. Impactul financiar al pachetului este de 17,3 miliarde de lei, din bugetul de stat și din fonduri europene.
Principalele măsuri propuse pentru populație:
– vouchere pentru alimente de bază – 50 de euro la fiecare două luni pentru familiile cu cel puțin 2 copii sau monoparentale cu venituri mai mici de 600 de lei pe lună, pentru pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de lei pe lună, pentru persoanele cu venit minim garantat și pentru persoanele cu dizabilități până la finalul anului.
– vouchere de 30 de euro pe lună pentru elevii care primesc burse sociale pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine, până la finalul anului.
-200 de lei în plus la salariu minim (sumă acordată voluntar de angajator). Cei 200 de lei sunt scutiți de toate taxele.
-salariul minim în agricultură de 3.000 de lei.
-majorarea valorii tichetelor de masă de la 20,17 lei la 30 de lei.
-majorarea normei de hrană din spitale de la 11 lei pe zi la 22 de lei pe zi.
creșterea alocației de hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copiii din centrele de plasament.
-extinderea programului de fertilizare în vitro, numărul persoanelor care pot aplica crește de la 300 pe an la 5.000 pe an.
Măsuri pentru companii și antreprenori:
-reducere de 50 de bani la benzină și motorină pentru marii transportatori.
-ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile care au cheltuieli mai mari cu cel puțin 15% la utilități. Măsura poate fi finanţată exclusiv din fonduri europene prin POCU. Buget alocat măsurii: minim 300 milioane de euro.
-ajustarea contractelor de investiții publice în derulare în funcție de creșterea prețurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje.
-75% din salariu pentru angajații aflați în șomaj tehnic, adică continuarea măsurilor Şomaj tehnic şi Kurzarbeit până la 31.12.2022.
-stimulent de 50% din salariu pentru angajarea șomerilor.
-ajutoare de stat pentru susținerea fermelor de reproducere a speciilor porc, vită, oaie.
-100 de milioane de euro pentru Casa de comerț Unirea.
-ajutor de stat pentru retehnologizarea companiilor și IMM-urilor cu profil de producție industrială și agro-alimentară.
-120 de milioane de euro prime pentru agricultorii români.
-200 de milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România.
-garantarea unui credit în valoare de cel mult 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat – prin programul Family Start.
-garantarea unui credit în valoare de cel mult 50.000 lei, în proporţie de 80% de către stat prin programul naţional ”Student Invest”
Mai mult pe digi24.ro