Premierul Cioloș, mesaj de condoleanțe la încetarea din viață a actorului Marin Moraru

 

Premierul Dacian Cioloș a transmis duminică un mesaj de condoleanțe, după ce actorul Marin Moraru s-a stins din viață.
„Marin Moraru a fost unul dintre actorii luminoși care a marcat lumea teatrului și filmului românesc decenii la rând, cum numai cei puțini, atinși de har o pot face. Din păcate, încă o stea a scenei ne părăsește. Rămânem fără o minte sclipitoare, un actor talentat cu un farmec aparte și un om care a fost mereu interesat și de viața cetății.
Rămas bun, Maestre!”, transmite premierul, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Actorul Marin Moraru a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, la Spitalul Elias.

Aurelia Apostol, AMPress