AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Prof. Constantin Dulcan despre energia din Bucegi: „Ceva este acolo. A intrat în stare de meditație și comunica, spunea el, cu lumea de acolo”

Munții Bucegi au dat naștere de-a lungul timpului mai multor legende, fiind învăluiți în mister. Deși teoriile apărute au fost contestate și chiar ironizate în spațiul public, unii specialiști susțin că în aceste legende ar putea să existe un sâmbure de adevăr.
Invitat în emisiunea „Medika Special” moderată de Dana Chera, neurologul și psihiatrul Constantin Dulcan a vorbit despre misterioasa energie care învăluie Munții Bucegi, în special în zona unde se află roca naturală denumită „Sfinx”.

„Și eu am citit, am auzit despre lucrurile acestea, dar mie mi s-a părut că e mai mult mitologie. Dar, iată ce se întâmplă. Am fost la Las Vegas unde am stat de vorbă cu un prieten, fost agent CIA, și el îmi spune: «vin la tine în țară, cu o condiție: să mă duci în primul rând la Sfinx». «Dar de ce vrei?» l-am întrebat. «Pentru că eu am avut acces la anumită literatură și știu că acolo sunt relicvele unei străvechi civilizații». Și într-adevăr a venit, l-am dus la Sfinx. Am vrut să traduc «Cele nouă trepte», scrisă de Anne Givaudan și Daniel Meurois, și s-o lansez în România și la fel îmi spun: «Venim, dar primul lucru mă duci la Sfinx». Am fost la Sfinx, soțul ei mi-a și arătat ce se întâmplă acolo. A intrat în stare de meditație și spune că el comunică cu lumea de acolo. Deci, le-am spus lor că «pentru mine este un fel de mitologie. Dar pentru voi văd că este mai mult decât mitologie». Ei au răspuns: «pentru noi nu este doar o mitologie, este pur și simplu o realitate»”, a spus Dulcan, la Medika TV.

Mai mult decât atât, medicul Constantin Dulcan, în urma studiilor aprofundate pe care le-a făcut, a descoperit multe aspecte legate de zona Munților Bucegi. „Din istorie știu că în urmă cu 5000 – 6000 de ani a fost o civilizație condusă de femei, foarte dezvoltată. Despre cultura și priceperea geto-dacă a vorbit și Herodot, în Antichitate. Asta înseamnă că acolo, în mod cert, trebuie să fie. Uitați-vă la Sfinx, pare să fie figura unui dac”, a mai spus prof. dr. Constantin Dulcan.

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!