Profeţiile babei Vanga pentru 2019!

Baba Vanga, care a prezis cu precizie atacurile de la 11 septembrie şi BREXIT, a făcut predicţii şi pentru anul 2019. Prezicătoarea oarbă bulgară a fost supranumită Nostradamus din Balcani, datorită profeţiilor sale care s-au adeverit.
Spusele acestei clarvăzătoare oarbe sunt şi astăzi luate în seamă de cei care susţin teorii ale conspiraţiei, deşi a murit de peste 20 de ani.

Pentru 2019, ea ar fi prezis prăbuşirea economică a Europei şi o tentativă de asasinat împotriva preşedintelui rus, Vladimir Putin. Ea considera că ameninţarea pentru liderul de la Kremlin ar veni din interiorul propriei echipe de securitate, dar nu a specificat dacă şeful de stat al Rusiei va muri sau nu în atac.

Baba Vanga ar mai fi prezis şi un megatsunami precum cel din 2004 pentru anul viitor, care va lovi în Asia în timp ce un meteorit va ateriza în Rusia. Preşedintele american, Donald Trump, se va îmbolnăvi de o maladie misterioasă, care îl va lăsa surd şi va suferi o traumă la creier.

Distribuie prietenilor

Baba Vanga, care a murit la 85 de ani, s-a numit Vanghelia Guşterova, după căsătorie, a devenit cunoscută în întreaga lume pentru prezicerile ei.
Susţinătorii ei spun însă că peste 85% dintre predicţiile pe care le-a făcut s-au împlinit.

Sursa – click.ro