Replica procurorilor CSM pentru Viorica Dăncilă: ”Afirmaţii nepermise într-un stat de drept”

 

Procurorii din CSM atrag atenția asupra gravității  declaraţiilor premierului Viorica Dăncilă care a susţinut că jumătate de magistraţi sunt cercetaţi ca formă de presiune.

Acreditarea ideii că prin îndeplinirea de către procurori a obligaţiei legale de a înregistra orice sesizare adresată de justiţiabili, inclusiv plângerile vizând magistraţii (peste 99% din aceste dosare penale au la bază o astfel de modalitate de sesizare), se creează un sistem de presiune asupra magistraţilor vizaţi de aceste plângeri, reprezintă o afirmaţie gravă, nesusţinută factual şi nepermisă într-un stat de drept, se spune în comunicat procurrilor din CSM.
Atribuirea unor conotaţii negative generale soluţiilor de achitare, care în România sunt în limitele normale la nivel european, este un demers de natură a decredibiliza întreaga activitate a Ministerului Public, mai spun procurorii CSM.
Afirmaţia că soluţiile pronunţate de magistraţi s-ar dispune dincolo de o evaluare făcută exclusiv de judecători, în afara cadrului legal ori ca efect al unor presiuni de orice natură, are un real potenţial de afectare a independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei.
Secţia pentru procurori reiterează imperativul unui mesaj public echilibrat şi responsabil care să consolideze încrederea cetăţeanului în actul de justiţie, îndatorire care revine deopotrivă tuturor reprezentanţilor instituţiilor publice, spun procurorii CSM, într-un comunicat citat de Realitatea.net.