AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Românii citesc mai puțin de 5 minute pe zi, iar 35% dintre cetățeni nu au citit vreodată o carte. Ce propune un deputat

Studiile arată că românii citesc mai puțin de 5 minute pe zi, iar 35% dintre cetățeni recunosc că nu au citit niciodată vreo carte. În acest context, deputatul PNL Sebastian Burduja propune că ziua de 15 februarie să devină Ziua Națională a Lecturii în România. Scopul fiind evident acela de a micșora decalajul cultural dintre români și ceilalți europeni.

Tânăr: „Nu prea citesc!
– De ce?
– Nu-mi place!”

Trist, dar așa stau lucrurile acum în rândul tinerilor. 35 % afirmă cu sinceritate că nu au citit niciodată vreo carte. Doar 16 % spun că citesc lunar.

Tânără: „Ultima este Harry Potter.
– Când ai citit-o?
– Acum destul timp, când eram mai mică. Aveam 14 ani.”

Cu o astfel de mentalitate, România a ajuns să înregistreze o rată a analfabetismului funcțional de 41% la evaluarea de citire. Procentul rezultă din testele PISA.

„Dacă noi citim o carte în medie pe an și germanii citesc 16, undeva este o problemă.
Ideea pe care o promovez esta ca în 10 ani să recuperăm decalajul față de media Uniunii Europene”, a spus Sebastian Burduja, potrivit stirileprotv.ro.

Inițiativa nu are adversari în condițiile în care toate partidele au semnat un pact pentru carte. Bugetele alocate culturii și educației sunt mici, fondurile europene se atrag greu și atunci discrepanța dintre țara noastră și restul uniunii se vă mări și mai mult dacă nu vom ști să-i atragem pe tineri către lectură.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!