Marele artist fotograf, știut în toată lumea, David Dubnitskiy, pare a fi descoperit femeia-vers. Versul-femeie e căutat și rar găsit de poeți. Să fi citit fotograful ucrainian ”Lacul” lui Eminescu și, supărat de absența unei ilustrații potrivite, ne-o propune pe aceasta? Să fie minunea dintre trestii, pe care genialul poet român o aștepta, fata din imagine, cea care făcea să-i scape din mână cârma bărcii? Mă întreb cum de nu-i cade aparatul de pozat din mână acestui artist, prinzând, el știe cum, o astfel de imagine! (L. Avramescu)

Mihai Eminescu – Lacul

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Și eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult și parc-aștept
Ea din trestii să răsară
Și să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
Îngânați de glas de ape,
Și să scap din mână cârma,
Și lopețile să-mi scape;

Să plutim cuprinși de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foșnească,
Undoioasa apă sune!

Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.