• Home
  • Prima
  • Senatul a adoptat Legea care oferă imunitate sporită judecătorilor CCR

Senatul a adoptat Legea care oferă imunitate sporită judecătorilor CCR

ccr 3

Plenul Senatului a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, două propuneri legislative de modificare a Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, acte normative care fac referire la modul de alegere a judecătorilor CCR şi la faptul că aceştia pot fi reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi doar cu încuviinţarea plenului Curţii.
Propunerea legislativă a deputatului Adnagi Slavoliub (minorităţi), adoptată de Camera Deputaţilor în 11 aprilie 2017, care modifică mai multe prevederi ale legii, inclusiv cele referitoare la arestarea unui judecător CCR, a primit din partea Senatului 81 de voturi ”pentru”, 19 ”împotrivă” şi 4 abţineri, potrivit RTV.NET
„Judecătorii CCR nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, la cererea ministrului Justiţiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Încuviinţarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor CCR, după ascultarea judecătorului în cauză”, potrivit propunerii de modificare a Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Proiectul prevede că pentru infracţiuni săvârşite de judecătorii CCR, urmărirea penală şi trimiterea în judecată se face numai de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ, iar competenţa de judecată aparţine ÎCCJ.
În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii CCR pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, ministrul justiţiei informându-l de îndată pe preşedintele CCR”, se arată în proiectul de lege.

Parteneri