AM Press Logo
Muzeul Pietrei

CCR sesizează Comisia de la Veneția și Consiliul Europei cu privire la „atacurile virulente declanșate împotriva instituției”

Judecătorii CCR sesizează Comisia de la Veneția şi Consiliul Europei, în legătură cu „atacurile virulente declanșate împotriva Curții Constituționale, prin care unii reprezentanți ai unor autorități publice, precum și ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea acestei instituții”.
„Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 5 iunie 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezența tuturor membrilor săi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și a Președintelui Conferinței Curților Constituționale Europene în legătură cu atacurile virulente declanșate împotriva Curții Constituționale, prin care unii reprezentanți ai unor autorități publice, precum și ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea acestei instituții fundamentale a statului – garantul supremației Constituției – fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale, fiind făcute chiar îndemnuri adresate populației și Președintelui statului să nu respecte și să nu pună în aplicare Decizia Curții Constituționale nr.358 din data de 30 mai 2018, privind cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului. Plenul Curții Constituționale a considerat că aceste acțiuni sunt de natură să pună în pericol democrația, statul de drept și funcționarea justiției constituționale”, arată un comunicat publicat pe site-ul CCR.

Giorgiana Radu, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!