Sesizarea lui Iohannis la CCR, în dezbatere. Vor fi sau nu suspendați funcționarii trimiși în judecată

Curtea Constituţională a României reia, marţi, dezbaterea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care menţine abrogarea suspendării funcţionarilor publici trimişi în judecată, informează Agerpres.

În 13 decembrie, Curtea a amânat dezbaterile în acest caz.

Luna trecută, şeful statului a transmis la CCR această sesizare cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Distribuie prietenilor

Actul normativ menţine abrogarea prevederii potrivit căreia funcţionarii publici sunt suspendaţi din funcţie în cazul în care sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni, inclusiv de corupţie şi de serviciu.

„În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că sancţiunea prevăzută de art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr.188/1999, cea a suspendării de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public”, arată şeful statului.

El susţine că, ţinând cont de natura administrativă a acestei măsuri, ‘nu se pune problema nerespectării prezumţiei de nevinovăţie, care va trebui însă respectată pe tot parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare’.

Legea face parte din cele care sunt considerate cu țintă precisă – apărarea corupților.