A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Tata, Eminescu, amintirile

68

Azi am ajuns la Sângeru, plecând dintr-un București al teilor. În satul meu teii n-au înflorit. Pe 15 iunie s-a născut tata. Dacă nu s-ar fi stins la 49 de ani, azi ar fi împlinit 90. Ce de moarte s-a scurs de când bunul meu tată, Maximilian Avramescu, un om care saluta și copiii pe uliță, ferindu-i de păcatul de a uita să spună bună ziua, cum se făcea în copilăria mea și acum nu se mai face deloc. Tata e înmormântat în sat, cu mama alături, venită mai târziu la ultima lor întâlnire, sub o cruce dublă în care brațele-s legate, cioplite fiind din aceeași piatră. Pe 15 iunie a murit ce rămăsese din Eminescu. În ultimii ani, el n-a mai fost el. Poetul, ca și Iisus Hristos, a fost răstignit la 33 de ani. Omul Eminescu, mort de moarte bună sau asasinat de un nebun, așa cum se zice, n-a mai fost nici el din 15 iunie 1989, șase ani trecând peste fruntea lui ca o viitură neagră, care-l îngropa progresiv și nu ca ”nori lungi pe șesuri”.
Într-o carte a mea povestesc o întâmplare din 15 iunie, la puțini ani după Revoluție. Treceam pe Calea Victoriei și am văzut un potcap alb, înalt și alți 4-5 oameni lângă statuia lui Eminescu, făcută de Anghel, în fața Ateneului. L-am recunoscut pe Teoctist, Patriarhul de atunci. Lîngă el era Eugen Simion, președinte al Academiei. Înaltul prelat, fără televiziuni, fără alarme publicistice, rostea o rugăciune pentru Eminescu, poetul sufletului românesc. Au luat-o apoi agale pe o alee spre ieșire. L-am oprit pe Patriarh, cerându-i iertare pentru îndrăzneală – îl întrebasem în prealabil pe Simion cum să mă adresez, dar n-am înțeles – și i-am spus, Părinte, azi e ziua în care a murit Eminescu și vă mulțumesc că-l slăviți ca pe un arhanghel și ca pe un înger. Tata, mort tânăr, fără lumânare, s-a născut azi, pe 15 iunie. Puteți spune o răgăciune și pentru tata, care nu mai e? Și șeful Ortodoxiei, privindu-mă blajin, s-a oprit și a rostit, pentru tata, niște cuvine de iertare, știute și înțelese de el și care mi-au mângâiat și mie sufletul. L-am iubit de atunci pe fostul patriarh.
Azi, grăbit de ale vieții, am plecat din București fără să duc o lumânare la mormântul lui Eminescu, așa cum am făcut de atâtea ori. Sosit la Sângeru, n-am ajuns încă să pun o lumânare la mormântul tatei, născut azi. Ziua n-a trecut, niște nori albi se văd spre Piatra Mică, sus, spre Salcia și Brașov, iar cimitirul se zărește sub mormane de verdeață. În norii aceia albi, luminați de un început de apus, sunt poate sufletele iubitului meu părinte și al Poetului fără egal, fiecare – în felul său – în aburul ceresc al nemuririi în care încap toți cei ce se desprind, cu voie sau fără, de țărâna care i-a alcătuit.

loading...
Citește și

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More