AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Toader nu merge în Parlament. Anunţ de frondă sau de resemnare?

„Nu știu dacă ar trebui să particip(…) Mă duc în Parlament și mă uit cum votează ceilalți? De regulă, dacă votul este la o altă dată decât moțiunea, eu știu că nu se participă la vot, nefiind parlamentar”, a spus Tudorel Toader, la sediul Ministerului Justiției, în momente în care soarta sa pare decisă de cei care l-au susţinut iar acum se arată nemulţumiţi de viteza cu care ministrul şi-a dus la îndeplinire „sarcinile de partid” .

„Rămân la minister câtă vreme îmi pot îndeplini misiunea pentru care am fost chemat. Nimeni nu mi-a arătat niciodată, în calitate de ministru, în calitate de fost judecător al Curţii, iată ce soluţii neconstituţionale ai propus (…), iată ce tergiversări au existat'”.

Toader e „pe făraş” ar fi spus aseară un apropiat al lui Dragnea, care trece drept „purtătorul de cuvânt” al liderului şi care, ironic, îi ia în tărbacă pe cei care cad în dizgraţia liderului.

Dacă coaliţia PSD-ALDE votează împotriva moţiunii nu e nicio problemă ca Tudorel Toader să rămână. Dacă decizia de culise e să plece, vor lăsa la mâna opoziţiei votul, prin absenteism.

C. Zamfir, AMPress

 

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!