E bine trecut de orele 8.00, iar eu am ratat prilejul de a reconfirma un salut vechi, fiindcă zorii s-au dizolvat în deșertul de cenușă al cerului înrudit cu Sahara. Mi-am isprăvit truda de a-mi face singur corectura cărții ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”. Acum trece în mâinile celor ce se ocupă de tipar.
Mâ întreb cum am putut povesti calm, zilnic, în cel mai negru și zbuciumat an al existenței mele? Nu de puține ori instituția vieții de dincolo mi-a făcut semne de angajare, iar eu n-am răspuns, privind doar spre încurajările voastre.
Am realizat că punând punct acestei cărți, am pus punct și ultimei mele nădejdi de a vorbi. Aseară am încercat să spun ceva simplu, acasă, și a fost imposibil să mă fac înțeles. Mă declar vindecat de speranță. Viața, dacă vrea, poate merge și astfel înainte, cu toate că destule praguri se arată în cale.
Vă doresc să aveți o zi bună, fără înrudiri cu deșertul din cer și de pe pământ!
