Lucian Avramescu: Buni zori, prieteni! Ochiul de sticlă al cerului

Începe o nouă zi. Zorii mă privesc de afară cu un ochi de sticlă.

Ieri mi-am privit emoționat până la lacrimă fiica cea mică, în prima ei emisiune TV. E, așa cum a învățat de la mine, pe vremea când puteam face asta, fiindcă pe scenă am fost amândoi de mai multe ori, neînspăimântată, privind publicul de dincolo de camerele de luat vederi, în ochi, ca pe un apropiat. Are un sănătos instinct al curajului și o spontaneitate ironică, atunci când – emisiunea Marinei fiind de divertisment – zâmbetul dă lumină vorbei.

Mulțumesc prietenilor ce ne-au scris încurajând-o și încurajându-mă și pe mine, cel devenit veriga slabă, anemiată a acestui lanț, aflat la punctul adio al unei cariere publice în care dialogul televizat a avut un rol și de care acum m-am despărțit cu totul. Rămâne viața epistolară pe care o trăim împreună,  cu voi care faceți abstracție de muțenia mea și mă povățuiți, academicieni ai unei terapii a candorii, să fac la fel.

Distribuie prietenilor

Azi noapte am mai sporit corectura la cartea  ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”, ajungând la pagina 400. În urma sfaturilor primite de la voi, am renunțat la textul de editură de pe pagina a patra, păstrând doar un fragment din prefața caldă a Katiei Nanu. Nu m-a răbdat inima, adăogând și un mic  fragment din carte, iscălit de mine. Dacă și el vi se pare superfluu, îl scot. Iată-l:

”Păzitorule, i-am zis îngerului, în dimineața asta când tot universul doarme, iar noi stăm ca doi prieteni, eu cu tălpile în iarba udă și rece, tu cu aripile ostenite după atâta zbor, sprijinite pe rouă, nu pot să măsor iubirea în ani, fiindcă ea nu are vârstă și stă în noi până închidem ochii, iar dacă ni se dă voie la înviere tot de iubire întrebăm prima oară fiindcă ea face parte din sufletul lui Dumnezeu”.(Lucian Avramescu)

Mâine predau șpalturile tipografiei, dacă astăzi voi fi în stare să-mi duc munca până la sfârșit. Cartea, cum ziceți și voi, pare un roman.

La Sângeru, cerul, fără astrul zilei și fără pijamaua transparentă, uitată pe cer, a lunii, se arată cenușiu. Vouă vă doresc o zi care să facă loc în suflet doar culorilor calde, cele ce supraveghează optimismul să nu treacă prea avântat de geamandura semnalizatoare  a  pericolelor. Cândva exersam și eu riscul.

Lumea e un talaz mare și, de la o vreme, haotic.