Valer Marian, senator: „Cu ce Greblă a venit Ponta la Curtea Constituțională?”

 

Articol publicat de cotidianul.ro.

Președintele Traian Băsescu a intrat în istoria României și pentru faptul că a coborât cel mai jos ștacheta Curții Constituționale, numindu-l judecător și propulsându-l apoi președinte pe anonimul și insipidul Augustin Zegrean. Acesta nu a activat deloc în magistratura (ca judecător sau procuror), nu are doctorat, nu are carieră universitară și nu are nici operă juridică, remarcându-se doar ca jurist socialist la Baza Județeană de Aprovizionare Tehnico-Materială și la Electrica Bistrița Năsăud și ca avocat și politician postdecembrist de strânsură și de conjunctură. Președintele Băsescu a recidivat anul trecut, când a mai numit la Curtea Constituțională un alt judecător fără doctorat și fără operă juridică, în persoana fostului procuror șef al DNA, Daniel Morar, care nu a activat în magistratură și ca judecător.

Distribuie prietenilor

Primul ministru Viorel Ponta a fost, pare-se, contaminat de coabitantul Traian Băsescu, când l-a impus, la finele anului trecut, împreună cu socrul său, Ilie Sârbu, judecător la Curtea Constituțională, din partea Senatului, pe senatorul Toni Greblă, coleg de partid și de circumscrpție electorală în județul Gorj. Pentru că nici Toni Greblă nu a activat deloc în magistratură, nu are doctorat și nu se poate lăuda cu vreo operă juridică. Față de Zegrean, Greblă are atu-ul că a activat ca lector universitar la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, precum și că a deținut funcția de președinte al Comisiei juridice a Senatului în legislatura 2008-2012 și pe cea de vicepreședinte al acestei comisii în anul 2013. Asupra novicelui judecător constituționalist Toni Greblă s-au ridicat deja mari semne de întrebare după ce s-a înscris în votul unanim cu care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale mai multe proiecte promovate de partidul din care a descins, respectiv a legii descentralizării, a legii de modificare a Codului penal și a 15 articole din proiectul de revizuire a Constituției României. Atitudinea lui Greblă a creat stupefacție mai ales în cazul anulării legii descentralizării, pentru care a votat pentru ca vicepreședinte al Comisie juridice a Senatului și care a fost adoptată prin asumarea răspunderii de către Guvernul USL. Votul exprimat de judecătorul Greblă în aceste cazuri face să planeze asupra sa suspiciunea că ar fi șantajat de președintele Traian Băsescu, care, cu ocazia învestirii sale și-a exprimat, în mod oarecum neașteptat, satisfacția cu privire la desemnarea sa la Curtea Constituțională.

Din păcate, judecătorul Toni Greblă are anumite pete de culoare ce vor trebui limpezite de instituțiile abilitate ale statului și de societatea civilă. Numirea sa la Curtea Constituțională a provocat bucuria unor reprezentanți de vază ai etniei rome și ai lumii interlope din Sudul României, îndeosebi din județele Gorj (județul său de baștină), Dolj și Giurgiu. Astfel, conform unor articole apărute în presa locală și națională, Toni Greblă a fost foarte apropiat de milionarul gorjean de etnie romă Dan Bârcină, zis Goeru, un fel de Bercea Mondial local, la a cărui fiică i-a fost naș de căsătorie. Nașul Greblă a ales drept loc pentru cununia civilă a acesteia ditamai Poarta Sărutului din Târgu Jiu, iar nunta a avut toate ingredientele unei paranghelii țigănești: desantul nașilor din elicopter, purceluși și berbecuți la proțap, maneliști de top. Este de notorietate că milionarul Bârcină a fost prezent la toate reuniunile importante ale PSD Gorj și a fost susținut mai mult sau mai puțin direct în afaceri de lideri ai acestui partid, inclusiv de nașul Greblă.

Amicul Bârcină a avut afaceri dubioase cu Societatea Națională a Lignitului Oltenia și cu complexele energetice din Gorj (Rovinari și Turceni), îndeosebi în perioada în care Toni Greblă a fost președintele unei organizații patronale denumite Asociatia Patronala Miniera din Romania PATROMIN, precum și cu Agenția Rezervelor de Stat și cu Societatea Națională a Căilor Ferate din România. Afaceristul gorjean a fost cercetat în mai multe dosare penale, în care a scăpat până acum basma curată, în 2012 fiind chiar reținut de procurori, dar a fost pus în libertate după 24 de ore. Cu ocazia eliberării sale, opinia publică a fost scandalizată pentru că a fost luat de la Poliție de un autoturism de lux ce avea permis de liberă trecere eliberat de Senatul României, se pare cu concursul nașului Greblă, care era în perioada respectivă președintele Comisie juridice a Camerei Superioare a Parlamentului. Conform unor surse judiciare, la Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj este înregistrat un dosar în care este cercetată o afacere cu fier vechi cu Complexul energetic Rovinari, în valoare de peste 40 miliarde de lei vechi, pusă la cale de amicii Dan Bârcină și Toni Greblă. Potrivit surselor, aceștia ar fi stins datoria prin compensare cu un hotel dezafectat din Drăgoieni, care ar fi fost supraevaluat, valoarea sa reală fiind de 3-4 miliarde de lei vechi. Tot potrivit acelorași surse, amicii Bârcină și Greblă au luat împrumut cu dobândă (sub forma capete, în limbaj țigănesc) suma de un milion de euro de la romi din Obreja, care strigă mai nou după bani, doi dintre ei aflându-se în Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj. Presa locală a mai scris și de o afacere comună cu o struțărie din localitatea Telești, la care au ajuns la un efectiv de aproape 100 de struți. Ca atare, nu este de mirare că senatorul Toni Greblă a făcut aprecieri elogioase, în fața presei, la adresa afaceristului Bârcină și a familiei sale, declarând textual: “Sunt niște oameni deosebiți”.

Senatorul Greblă a ajuns în relații apropiate și cu clanul țigănesc Butoane din județul Giurgiu. În acest sens, reproduc următoarele pasaje dintr-o sesizare care mi-a fost transmisă, în cursul anului 2012, de un grup de polițiști din Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu:

„Pe fondul asasinării baschetbalistului american, Butoane, șeful clanului cu același nume, a invocat mai multe nume din poliție, justiție, mediul politic, pe care le-ar fi cumpărat direct sau indirect, cu bani, case sau terenuri. Nouă ne-a reținut atenția un nume și am apreciat că este foarte important să vă informăm pe dvs. pentru ca într-o manieră profesionistă, persoanele din conducerea partidului dvs. să cunoască această situație și să ia măsuri în consecință.

Senatorul Cezar Măgureanu, senatorul mafioților și asasinilor din Giurgiu, a intervenit la Butoane pentru a sprijini un membru marcant al PSD și președinte al unei comisii importante din Parlamentul României, să obțină într-un mod extrem de dubios unele terenuri, pe baza unor documente extrem de discutabile, în zone foarte valoroase ale județului Giurgiu.

Senatorul Măgureanu a apelat la Butoane, precizându-i că persoana ce trebuie ajutată controlează justiția și-i poate ajuta pe amândoi, respectiv pe Măgureanu și Butoane.

În concret, după ce senatorul Măgureanu l-a asigurat pe Butoane că atribuirea a câtorva zeci de hectare pe raza județului Giurgiu acestui individ, membru marcant al PSD, le va asigura protecție, Butoane s-a pus pe treabă și a accesat relații din Prefectura Giurgiu, OCOT (Direcția de Cadastru) și chiar alte persoane pe care le are la mână, respectiv deputatul Dan Păsat. Acesta, deputatul Dan Păsat, în mediul său de relații de mare încredere, a afirmat că este ajutat pentru rezolvarea problemelor pe care le are, iar în schimb a trebuit să intervină și el la Prefectul PDL al județului, pentru ca persoana de care este vorba să primească câteva zeci de hectare de teren pe raza județului Giurgiu. Menționăm că prefectul Robert Ioan Cristoi este fost vameș.

În acest moment, membrul PSD respectiv este șantajat de Butoane, prin deputatul Păsat și senatorul Măgureanu și chiar funcționari din Prefectura Giurgiu, care își permit să-l sune la telefon.

Persoana al cărui nume vi-l vom dezvălui, prin aranjamente și efectiv șmecherii legale a primit 30 ha de teren pe raza jud. Giurgiu în zone extrem de scumpe, în condițiile în care localnicii nu și-au primit terenurile ce li se cuvin de drept de peste 20 de ani.

Am îndrăznit să vă prezentăm un tablou real asupra modului în care merg lucrurile în interpretarea unor politicieni chiar din partidul dvs., și cum la un moment dat pot fi manipulați, șantajați și chiar controlați în decizii de unii mafioți din județul nostru: Butoane, senatorul Măgureanu, deputatul Dan Păsat, cancerul care a cuprins județul nostru și, după această rețetă, întreaga Românie.

Tot ceea ce v-am relatat este purul adevar.

Numele membrului PSD este Toni Greblă“.

Acuzele polițiștilor din Giurgiu sunt plauzibile, având în vedere că în declarația de avere a unuia din cei doi fii ai lui Toni Greblă, Ocatvian, promovat anul trecut viceconsul la Paris (altă sinecură de partid), după ce s-a ocupat de afaceri cu energie, apare o suprafață de teren (6 ha) situată în localitatea Singureni din județul Giurgiu. Aproape sigur că tăticul l-a cadorisit cu teren în Giurgiu și pe celălat fiu. Lămuririle necesare trebuie să le aducă Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

                                                                                                             Valer Marian, senator