Vasile Blaga a demisionat

blaga 1 1

Vasile Blaga a demisionat, miercuri, din funcţia de co-preşedinte al PNL, dar şi din funcţia de şef de campanie pentru alegerile parlamentare, după ce a fost pus sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

„În urma acuzațiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăția în fața instituțiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL și a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acționa în consecință și îmi depun demisia din funcția de co-președinte al Partidului Național Liberal și din cea de șef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, a anunţat Blaga, într-un comunicat de presă.
Vasile Blaga s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la sediul DNA Ploiești, unde a fost audiat, în calitate de suspect, într-un dosar de corupție.

D.Dumitru, AMPress

Parteneri