Lucian Avramescu: Au amuțit prigoriile

Cineva taie cu drujba lemne în cer
De unde această ploaie aspră ca o jucărie mecanică
Prigoriile beau apă vânând cu zborul lor vertical
Picăturile
Care acum sosesc ca o arsură

Eu am amuțit așteptând ploaia roditoare a vorbelor
Rumegușul și pentru mine calcă în picioare văzduhul
Se depune pe neliniștea osoasă a arborilor
Prigoriile, iată de ce au amuțit

Nu le știți?
Sunt frumoasele, albastrele, săgetătoarele comete ale zilei
Mai iuți ca meteoriții care sfâșie borangicul tăcutelor nopți
Mai iuți ca părerea de bine și părerea de rău

Ele se numeau poetesele care găsesc rime norilor
Scriau descântece și fermecau glăsuind în urcușul spre îngeri
Azi fumegă ca niște avioane aripate de alicele deghizate ale ploii
Cine a ucis glasul prigoriilor
Spuneți-mi, fiindcă de auzit, văd
Și de văzut pipăi inefabilul și ascult cu toate urechile
Ochilor mei care nu-s orbi
Cântecul dragostei în asfințit
Cântecul dragostei în asfințit
Cântecul dragostei în asfințit

25 ianuarie 2021, Sângeru

Din volumul în pregătire ”Poeme mute”