plouă,
cu ramuri de finic, plouă,
căci salcia noastră
și-a întârziat splendoarea

plouă, ca între două anotimpuri,
care unul pe celălalt se cheamă,
se așteaptă cu nerăbdarea
îmbrățișării tardive,
dorite până la sângerarea pleoapei stângi,
până la lăcrimarea pleoapei drepte,
a inimilor înfometate și mult prea însetate de amor

plouă, când bacovian, când tandru,
iar căderea ei incertă,
cântecul ei în neant,
vine fără să se știe de unde,
dar deschide cu acuratețea-i sublimă,
un geam

unul prin care lumina răzbate,
până la mine,
până la tine,
până la noi,
dornici de soare,
și iubitori de ploi

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]