Lucian Avramescu: Dă-mi, Prea Mărite Doamne, copiii înapoi

Orbecăim bezmetici, umblăm ca orbi prin noi
Ne-mpiedicăm de cioburi, de scaune, de masă
Călcăm cu talpa goală pe resturi de strigoi
Ne căutăm de suflet, dar nu mai e acasă

Imi strig copiii, nu sunt, mari ziduri se ridică
Fug casele din uliți și fragii din cuvânt
Planeta-n întregime e-un Notre Dame ce pică
Și-n loc de pomi și iarbă, canini cresc din pământ

Aveam copii frumoși și dăruiți cu fală
În vară luminau și se-mbăiau în ploi
Cine le-a luat creionul, i-a alungat din școală
Dă-mi Prea Mărite Doamne, copiii înapoi

Distribuie prietenilor

Ne-ai dat o pandemie, omoară, rupe, iartă
Dar cei iertați de formă mai morți sunt decât toți
Un sfert din România-i cu lacăte la poartă
De cine s-o păzească, căci înăuntru-s hoți

Trăim curtați de bezne, toți morții își plâng viii
Nu știm ce-i rău sau bine, visul e cu dispensă
Dar lasă-ne copiii, normali măcar copiii
Dau tot ce am și încă viața-mi recompensă

Orbecăim bezmetici, umblăm ca orbi prin noi
Ne-mpiedicăm de cioburi, de scaune, de masă
Călcăm cu talpa goală pe resturi de strigoi
Ne căutăm de suflet, dar nu mai e acasă