7 alimente pe care niciodată să nu le cumperi din supermarketuri

Nu tot ceea ce este frumos ambalat este şi bun pentru sănătatea noastră. De prea multe ori nu ne gândim la ceea ce luăm în grabă de pe rafturile supermarketurilor, dar acest lucru ne poate pune în pericol sănătatea. Bright Side ne arată care sunt produsele pe care nu ar trebui niciodată să le puneţi în coş şi motivele pentru care să vă feriţi de ele:
1. Salata tăiată şi ambalată
Bacteriologii avertizează că cel mai periculos aliment dintr-un supermarket este salata gata tăiată şi ambalată. Deşi pe pungă scrie că este „gata pentru a fi mâncată“, aceasta poate fi casă pentru bacterii dăunătoare care provoacă boli intestinale. Ele provin din pământ şi nu pot fi eradicate pentru că salata nu este procesată termic. Pentru a rămâne în siguranţă, spălaţi întotdeauna orice fel de verdeaţă pe care o cumpăraţi.
2. Cârnaţi
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recunoscut că mezelurile precum cârnaţii, şunca şi alte produse din carne procesată provoacă anumite timpuri de cancer. Nitriţii conţinuţi de aceste alimente se transformă în nitrozamine, carcinogene puternice, în intestine. Carnea afumată poate conţine, de asemenea, benzopiran, o altă substanţă cancerigenă. Este mai sigur să cumpăraţi o bucată de carne proaspătă, să o gătiţi şi să o mâncaţi în sandwich-uri sau ca aperitiv.
3. Ceai verde îmbuteliat
Un studiu recent a arătat că o băutură îmbuteliată, despre care se spune că este ceai verde, nu are nimic în comun cu acesta. Ceaiul verde este renumit pentru proprietăţile sale antioxidante. Imaginaţi-vă acum că o ceaşcă de ceai adevărat conţine tot atât de mulţi oxidanţi precum 20 de sticle din această bătură cumpărată de la supermarket, care conţine în principal apă şi zahăr, mai mult chiar decât o băutură răcoritoare. Cel mai bine este să vă preparaţi singuri ceaiul şi să-l luaţi cu dumneavoastră.
4. Produse alimentare cu aditivi de fructe
Produsele de patiserie cu umplutură de fructe sau iaurturile fructate pot arăta incredibil, dar ceea ce este cu adevărat în interiorul lor este o umplutură de fructe uşor de produs şi de vândut. Conservanţii, aromele şi agenţii de îngroşare le împiedică să se strice şi să se amestece cu pasta şi conţin prea puţine fructe cu adevărat. Chiar producătorii scriu sincer la igrediente că aceste conţin aproximativ 20-40% fructe în aceste umpluturi. Mai bine strecutaţi o mână de fructe proaspete în micul dejun.

Continuarea pe Adevarul.ro