Zilele acestea, mai exact pe 4 decembrie, se împlinesc 47 ani de la trecerea în neființă a lui Dumitru Dan, dar puțini români își amintesc sau știu cine a fost acest om.

Dumitru Dan (1890–1978) este un nume atipic în istoria aventurierilor. Nu a fost explorator polar, nu a avut echipaje sau echipamente sofisticate. A fost un tânăr român care, la începutul secolului XX, a decis să demonstreze că lumea poate fi parcursă pe jos, purtând un costum popular, opinci și o puternică dorință de a arăta lumii cine sunt românii.

Dumitru Dan s-a născut la Buhuși, într-o Românie încă tânără, aflată în plină afirmare identitară. Student la geografie în Paris înainte de Primul Război Mondial, în anul 1908 a citit un anunț bizar: Clubul de Turism din Paris oferea un premiu impresionant pentru echipa care reușea să facă turul lumii pe jos, respectând anumite condiții (fără mijloace mecanizate, cu dovada de trecere prin mii de localități).Tânărul român, alături de trei prieteni – Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu și Alexandru Pascu – a acceptat provocarea. Această decizie va modela destinul lui Dan pentru tot restul vieții.

Epopeea tinerilor studenți începe în anul 1910. Cei patru poartă costume populare românești și fluiere, iar opincile lor parcurg oraș după oraș, continent după continent. Fără sponsori, fără tehnologie și într-o lume încă dominată de imperii, grupul s-a confruntat cu provocări extreme: climă aspră și schimbătoare, boli, lipsa mijloacelor financiare, bariere culturale și lingvistice. Pe parcursul călătoriei, prietenii lui Dan s-au îmbolnăvit și au pierit, pe rând. Dumitru Dan a rămas singurul supraviețuitor și a continuat traseul, motivația lui devenind personală: să ducă la final, proiectul început împreună cu prietenii săi, păstrându-le vie amintirea.

Departe de un simplu record, călătoria lui Dan a fost un act de diplomație culturală. Oriunde mergea – din Asia până în America – cânta la fluier, dansa hore sau vorbea despre tradițiile românești. A fost invitat la spectacole, târguri, expoziții; își câștiga drumul prezentând România oamenilor pe care îi întâlnea. Imaginea lui – românul în costum tradițional, cu buzdugan și fluier – devenise recognoscibilă.

Povestea atinge punctul critic în anul 1914 când a început Primul Război Mondial. Dan a revenit în țară și a fost mobilizat. Prima parte a călătoriei lui s-a oprit aici. După război, cu documente, mărturii și dovezi ale traseului, Dumitru Dan a reluat călătoria, și în anul 1923 a încheiat oficial turul lumii pe jos. Performanța sa a rămas neegalată, fiind înscris în anul 1985 și în cartea recordurilor. În periplul său, Dan Dumitru a străbătut 74 de țări, 30 de colonii, peste 1500 de orașe amplasate de-a lungul a 5 continente, trecând și peste 3 oceane, folosind proximativ 500 de perechi de opinci și 28 de costume naționale .

Istoricul francez Pierre Chaunu, sublinia că „niciodată lumea nu a fost atât de mare ca după călătoria lui Magellan”. Același lucru l-am putea afirma și noi dacă ne uităm la rezultatul impresionant de 100.000 de kilometri parcurși doar pe jos, record mondial certificat la acea vreme.

Pentru cuvântul „record”, nu există doar statistici: există efort, pierderi umane, rezistență psihică. După reușită, Dumitru Dan nu a capitalizat gloria într-un mod spectaculos. A revenit în România, a lucrat ca funcționar și a povestit, pe măsură ce oamenii îl întrebau, amintiri din călătoria sa. A rămas un personaj discret, dar profund mândru de identitatea românească. Deși a fost o figură publică admirată, Dan a dus ulterior o viață modestă.

A încetat din viață pe data de 4 decembrie 1978, dar povestea lui a fost redescoperită mult mai târziu, când documentele și publicistica vremii au început să fie reanalizate. A fost înmormântat în orașul Buzău, în Cimitirul Eroilor, unde se află un monument funerar, ridicat în anul 2017,  având ca simbol, sculptate în piatră,  o pereghe de opinci și o parte din globul pământesc. Locul său de odihnă a devenit un punct de reculegere pentru cei care îi cunosc povestea: un om simplu care a înconjurat lumea, pe jos, în opinci.  Astfel, Dumitru Dan nu este doar legenda și deținătorul unui record impresionant, ci și o memorie vie pe pământ românesc — păstrată în Buzău, acolo unde globe-trotter-ul își doarme somnul de veci.

Cu puțină imaginație în timp și spațiu, lângă statuile lui Columb și Magellan, mai ”ridicăm”  o statuie a lui Dumitru Dan, îmbrăcat în costum popular… și asta pentru ca tinerele generații să afle,  să înțeleagă și să fie mândri că sunt români!

Angela Petre – membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]