Astăzi, la împlinirea a 158 ani de la nașterea poetului George Coșbuc, vom merge cu gândul în satul Hordou, unde, se află Casa Memorială care îi poartă numele. Aici a fost leagănul copilăriei sale, locul care l-a inspirat să creeze opere memorabile. Aceasta este una dintre cele mai vechi clădiri din spaţiul Ţării Năsăudului şi a fost ridicată de tatăl poetului, Sebastian Coşbuc, după anul 1840.

O căsuţă tipic ţărănească, vopsită în alb, cu acoperiş din şindrilă şi cu obloane grele de lemn. ne ajută să pătrundem în universul poetului. George Coșbuc a trecut pe aici, pe acest pământ, și, ca să înţelegem o fărâmă din existența sa efemeră, din frământările geniului creator al poetului, ne aruncăm mai întâi o privire către placa din marmură albă ce ne atrage atenţia. Mesajul constă în două versuri în care s-a adunat parcă toată esenţa şi adevărul existenţei sale: “SUNT INIMA-N INIMA NEAMULUI MEU/ ŞI-I CÂNT ȘI IUBIREA ȘI URA…”

George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou în judeţul Bistriţa-Năsăud.
A fost un poet cunoscut dar şi traducător, membru titular al Academiei Române.
A apărut pe lume într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coşbuc şi al Mariei, fiică de preot. A crescut cu poveştile spuse de mama sa şi de alţi oameni de la ţară şi a învăţat să citească încă de la vârsta de cinci ani. În aceste locuri s-a îndrăgostit nu numai de literatură, ci şi de folclorul românesc în care şi-a găsit inspiraţia pentru cele mai cunoscute poezii ale sale.
Încă de pe băncile liceului a început să se manifeste ca poet şi traducător în cadrul Societăţii de lectură ”Virtus Romana Rediviva”, al cărei membru extraordinar şi preşedinte a devenit.

Între anii 1882-1883, a publicat poezii şi traduceri în revista liceului, ”Muza someşeană”. În 1884, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a frecventat cursurile de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci. În acelaşi an a devenit membru în comitetul Societăţii ”Iulia” a studenţilor români.
La îndemnul scriitorului Ioan Slavici, a început colaborarea la revista ”Tribuna” din Sibiu, al cărei redactor a devenit în 1887. Aici a avut loc şi adevăratul său debut, cu poezia ”Filosofii şi plugarii”. În paginile acestei reviste a publicat, între anii 1888-1889, ”Nunta Zamfirei”, ”Rada”, ”Mânioasă”, ”Fata morarului”, ”Crăiasa zânelor”, ”Numai una”.

În 1889 s-a stabilit la Bucureşti. A fost funcţionar la Ministerul Cultelor (1890-1893), şef al Biroului administrativ şi de corespondenţă al Casei Şcoalelor (1902), dedicându-se muncii de ridicare culturală a satului. Astfel, a făcut călătorii în scopul îndrumării învăţătorilor, a selecţionat cărţi pentru bibliotecile rurale, iar după numirea sa, în 1907, ca şef al Biroului de activităţi extraşcolare, a îndrumat şi organizat conferinţe săteşti.

George Coşbuc a desfăşurat şi o intensă activitate publicistică. A editat și publicat împreună cu Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, revista ”Vatra” (1894), în paginile căreia a publicat numeroase poezii cunoscute și îndrăgite de noi toți. De asemenea, a editat ”Semănătorul” în (1901), împreună cu Al. Vlahuţă, şi ”Viaţa literară” (1906).

A colaborat la numeroase publicaţii ale vremii, între care: ”Albina”, ”Convorbiri literare”, ”Epoca literară”, ”Flacăra”, ”Foaia ilustrată”, ”Povestea vorbei”, ”Românul”, ”Vieaţa”.
A publicat inclusiv studii referitoare la însemnătatea estetică şi poetică a creaţiei populare. A tradus câteva capodopere ale literaturii universale din acele vremuri ”Odiseea” de Homer, ”Eneida” de Vergiliu, ”Divina Comedie” de Dante, precum şi ”Sakuntala” de Kalidasa.

Versurile şi proza scrise de-a lungul vremii au fost reunite în volumele ”Balade şi idile” (1893), ”Fire de tort” (1896), ”Povestea unei coroane de oţel” (1899), ”Ziarul unui pierde-vară” (1902), ”Dintr-ale neamului românesc” (1903), ”Cântece de vitejie” (1904). Unele dintre acestea sunt presărate cu subiecte din istoria naţională sau cu subiecte gotice, arabe, indiene, greco-latine, dar toate îşi au punctul de plecare în poezia germană.

George Coşbuc a fost ales membru corespondent (1 aprilie 1900), apoi membru titular (la 20 mai 1916) al Academiei Române.
A murit la Bucureşti, la 9 mai 1918, la vârsta de 51 de ani, după trei ani lungi de suferință cauzată de pierderea unicului său fiu.
Centenarul nașterii poetului (1966) a fost trecut în calendarul Marilor Aniversări și a fost onorat de prezenţa unor scriitori de pe toate continentele. Subliniez o remarcă aici, asta așa, că să nu ne uităm valoarea…
„Pretutindeni se nasc poeţi, dar voi, românii, îi faceţi pe ai voştri nemuritori!” – observa reprezentatul Uniunii Scriitorilor Italieni, Ellio Filippo Accroca.