Duminică binecuvântată, maestre! Am lăsat gânduri cu flori la poarta dimineții … Dacă treceti prin preajma…luati una cu voi puneti-o la reverul inimii, să-va fie ziua plină de soarele darnic in lumona si pacea duminicii intru cinstirea Dumnezeirii si cazna facerii lumii!

Pentru ca fiecare răsărit este un dar de la Dumnezeu, împărtășesc acest dar pentru ca dar din dar se face rai cu voi.

Astăzi putem gândi si reflecta la drumul care duce spre noi înșine și spre semenul nostru ce se află la mii de ani lumină cu ajutorul tehnologiei. Mă voi așeza și voi tăcea si voi asculta ceea ce Dumnezeu vorbește cu mine! Ma uit in jur și-i văd pe oameni parcă tăcuți,…parcă crispați,..parcă triști… Si mă tot intreb de ce..?
Cred că probleme au început când am uitat să râdem cu gura până la urechi ca să nu deranjăm, când n-am mai alergat si dansat prin ploaie ca să nu părem penibili, când am zis mereu da, ca să nu rănim sentimentele altora dar le-am făcut praf pe ale noastre, când n-am știu să renunțăm la timp și am bătătorit drumuri inutile, pline de spini si mărăcini, când am consumat tot mai mult timp la muncă și nu ne-au mai rămas decât secunde pentru îmbrățișări grăbite și golite, cu alte suflete la fel de obosite, când n-am mai colorat visuri și am rămas înțepeniți mentalitati dobandite și așteptări ,când părerile unora au avut mai multă importanță decât dorințele noastre ce si-au frânt aripile inainte de vremea încetării zborului.
Cred că problemele noastre incep când renunțam la noi!
Oameni frumoși aveti incredere in voi si visele firii ! Drumul numit „mai târziu „,duce către o țară numită ” niciodată „.

E o vorba : ” să fii blând ca o duminică și curat ca lacrima” asa ca va urez sa fiti încrezători în arșița de sfârșit de august al unui an „altfel” si va îndemn să privim albastrul nesfârsit al cerului ce vorbește cu noi.