Ce reguli neobișnuite are familia regală britanică de Crăciun!

Crăciunul este un eveniment serbat cu fast și în familia regală britanică, însă, ca de obicei, mebrii Casei Regale se confruntă din nou cu reguli! Totuși, de data aceasta, nu mai este implicat protocolul, ci, mai degrabă, este vorba de respectarea unor tradiții cu care cei ce fac parte din familia regală britanică s-au obișnuit deja și le respectă cu sfințenie. Iată despre ce este vorba!

Familia regală britanică sărbătorește Crăciunul pe domeniul de la Sandringham, în fiecare an, iar membrii săi au câteva tradiții pe care sunt nevoiți să le respecte, pentru a nu stârni fura Majestății Sale, Regina Elisabeta a II-a. Fără excepție, Suverana își invită familia pe domeniul din Norfolk, unde se află Castelul Sandringham, cu ocazia fiecărui Crăciun, întrunirea aceasta fiind printre puținele dăți în care toți membrii familiei regale sunt reuniți de magia sărbătorilor, în același loc.

1.Obiceiul deschiderii cadourilor de Crăciun
Uneori regulile reușesc să facă situația una mai bună, iar tradiția de Crăciun pe care o urmează familia regală britanică este exemplul perfect. Mezinii familiei sunt cei mai fericiți de existența acestei reguli și se bucură de ea din plin.
Se pare că membrii familiei regale britanice au o politică specială cu privire la deschiderea cadourilor. Aceștia se strâng în jurul bradului împodobit la ora șase fix după-masa, înainte de seara propriu-zisă de Crăciun, pentru a se bucura de cadourile primite.
Deși în familiile obișnuite darurile sunt deschise în demineața de după „venirea Moșului”, familia regală britanică face acest lucru mult mai devreme. Cadourile sunt deschise în ajunul sărbătorii, deoarece Regina dorește să dedice ziua de Crăciun credinței. Prin urmare, în dimineața de Crăciun întreaga familie regală britanică participă la două slujbe, dintre care una privată, care are loc la Castelul Sandringham.

Distribuie prietenilor

2.Membrii familiei se cântăresc, înainte și după masă
Familia regală britanică ajunge pe domeniul Sandringham în ziua de ajun, mebrii săi fiind deja pregătiți să urmeze programul de Crăciun stabilit de Regina Elisabeta a II-a. Pentru a organiza evenimentele, Majestatea Sa ajunge de obicei la Palat cu cel puțin o săptămână înainte.
Printre programele speciale de Crăciun se numără și meciul de fotbal pe care Prinții William și Harry îl joacă anual cu angajații de la Sandringham în ziua de Ajun, dar și vânătoarea, la care participă doar bărbații din familie, în a doua zi de Crăciun, femeilor fiindu-le interzis, deoarce acestea nu au voie să poarte arme în prezența Reginei.
Un obicei ciudat însă, care datează de sute de ani, este cântăritul membrilor familiei înainte și după masa de Crăciun, pentru a ca aceștia să poată „măsura” cât de mult au mâncat, acesta fiind un semn că mâncarea le-a fost plac. Regula aceasta este facultativă, însă membrii familiei regale o tratează cu amuzament și o execută, pentru a-i face pe plac Majestății Sale.

3.Ce daruri au voie să-și ofere?
Asemenea familiilor obișnuite, membrii familiei regale britanice așteaptă cu nerăbdare deschiderea darurilor de Crăciun, mai ales că ei obișnuiesc să facă acest lucru mult mai devreme. Astfel, cu puțin timp înainte de ora 6, toată familia trebuie să lase cadourile sub brad, însă nu oricum! Membrii familiei regale nu trebuie să fie văzuți de nimeni când fac acest lucru.
O altă regulă este aceea că nimeni nu trebuie să-și deschidă darul fără permisiune Prințului Philip, prințul consort. Mai mult decât atât, alegerea darurilor implică, de asemenea, respectarea unor reguli. Fiecare cadou trebuie să fie un gadget, un dar amuzant, pentru membrii familiei regale să se poată pune pe râs în ziua sărbătorii. În ceea ce privește prețul acestora, familia a stabilit că cu cât cadoul e mai ieftin, cu atât mai bine.

Continuarea pe click.ro