• Home
  • Primite de A.M Press
  • Comunicat. FNGCIMM a încheiat cu EXIMBANK două convenții de lucru pentru acordarea garanțiilor în baza OUG 43/2013

Comunicat. FNGCIMM a încheiat cu EXIMBANK două convenții de lucru pentru acordarea garanțiilor în baza OUG 43/2013

FNGCIMM a incheiat doua conventii de lucru cu EXIMBANK in vederea acordarii de garantii in baza OUG 43/2013 privind unele masuri pentru dezvoltarea si facilitarea accesului la finantare al fermierilor, al beneficiarilor PNDR 2014-2020 si POPAM 2014-2020, precum si pentru dezvoltarea afacerilor in domeniul productiei vegetale, zootehnice si acvaculturii.

FNGCIMM va garanta in procent de pana la 80% din valoare – maximum 2.400.000 EUR – creditele acordate de catre institutiile finantatoare beneficiarilor eligibili, care desfasoara activitati in domeniul agricol, vegetal, zootehnic sau al acvaculturii sau care deruleaza proiecte de investitii cu finantare prin PNDR 2014 – 2020 si POPAM 2014 – 2020. Garantia se obtine la solicitarea bancii, in baza unei finantari aprobate.

”Mediul rural romanesc are un potential economic in crestere care poate fi corelat cu interesul finantatorilor si al FNGCIMM. Prin incheierea conventiilor de lucru cu EXIMBANK avem convingerea ca obiectivele comune cu partenerii nostri orientate catre sustinerea finantarii beneficiarilor din zonele rurale, precum si valorificarea potentialului din agricultura romaneasca, vor contribui la diversificarea activitatilor lucrative si la crearea de noi locuri de munca, cu efect direct in imbunatatirea calitatii vietii a locuitorilor acestor comunitati locale“, a declarat Gheorghe Lapadat, Director General al FNGCIMM.

”Cautam intotdeauna sa oferim clientilor nostri solutii de finantare care sa le dezvolte business-ul si stim ca una dintre preocuparile principale ale antreprenorilor care cauta sustinere financiara este identificarea garantiilor. Am incheiat aceste conventii cu FNGCIMM tocmai pentru a putea contribui la consolidarea agribusiness-ului romanesc intr-un context in care agricultura romaneasca este in plina dezvoltare, iar antreprenorii au nevoie de solutii de creditare specializate care sa favorizeze cresterea productivitatii si, implicit, a afacerilor”, a spus Traian Halalai, presedintele executiv al EximBank.

Pana in prezent, FNGCIMM a semnat Conventii de lucru pentru acordarea garantiilor in baza OUG 43/2013 cu patru banci, respectiv: Libra Internet Bank, First Bank, OTP Bank Romania si EximBank.
Beneficiarii eligibili pentru acest mecanism de garantare sunt: fermieri persoane fizice sau juridice, care desfasoara activitati in domeniul agricol vegetal/zootehnic sau al acvaculturii respectiv:
a) societati definite conform Legii nr. 31/1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si familiale care desfasoara activitati economice, constituite conform OUG nr. 44/2008;

c) asociatiile, societatile agricole si cooperativele agricole constituie conform Legii nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura si legea cooperatiei agricole nr. 566/2004;
d) persoane fizice care desfasoara activitati economice in domeniul agricol, vegetal, zootehnic si al acvaculturii.
Sunt eligibili si beneficiarii programelor PNDR 2014 – 2020 si POPAM 2014 – 2020 pentru finantarea proiectelor de investitii.
***

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o institutie financiara nebancara, cu capital de risc, infiintata in scopul facilitarii accesului IMM-urilor la finantari, prin acordarea de garantii pentru instrumentele de finantare contractate de la banci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumenteaza programe guvernamentale destinate relansarii economice, dezvoltarii mediului de afaceri, precum si crearii si sustinerii de locuri de munca, functionand ca o societate comerciala pe actiuni, cu actionar unic statul roman, sub supravegherea prudentiala a Bancii Nationale a Romaniei.
Garantia FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea imprumutului, fara a depasi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar si se emite la solicitarea institutiilor finantatoare partenere, pentru finantari aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de catre finantator.
FNGCIMM SA – IFN colaboreaza cu 27 institutii financiare in baza unor conventii de lucru. Garantia FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichida garantie, platibila in maxim 90 zile de la solicitarea de plata a finantatorului, insotita de documentatia completa, fata de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.
FNGCIMM SA – IFN asigura o acoperire teritoriala nationala, raspunzand solicitarilor intreprinzatorilor prin toate cele 3 sucursale, 4 reprezentante si 3 filiale. In baza apartenentei sale la AECM (Asociatia Europeana a Institutiilor de Garantare – asociatie ce reuneste 47 de fonduri de garantare mutuale, private si publice, banci de dezvoltare si fonduri de contragarantare din 23 de state membre ale UE, precum si din Turcia, Serbia, Bosnia si Herzegovina, Federatia Rusa si Kosovo), FNGCIMM functioneaza dupa reguli si principii europene.
Pentru informatii suplimentare: [email protected]; www.fngcimm.ro.

***
EximBank se implica activ de peste 25 de ani in sustinerea si promovarea mediului de afaceri romanesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Infiintata ca agentie de export, EximBank a urmat un parcurs ce i-a permis sa depaseasca acest statut, pastrandu-si in acelasi timp unicitatea.
In urma reajustarilor directiilor de actiune, realizate in timp pentru adaptarea la evolutiile economice nationale si mondiale, EximBank are astazi capacitatea de a propune segmentului corporate un portofoliu de produse si servicii atractiv pentru orice tip de societate comerciala, fie ca este IMM sau companie mare, deruleaza tranzactii internationale, ori se adreseaza numai pietei interne.
Totodata, pentru ca actioneaza ca agent al statului pe piata romaneasca de garantii si asigurari, EximBank este principalul canal prin care fondurile publice, puse la dispozitie de statul roman, se infuzeaza in economia reala, contribuind la cresterea competitivitatii companiilor locale.
Pentru informatii suplimentare: [email protected]; www.eximbank.ro.

Parteneri