AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cu Marina Almășan, „Prin Copenhaga, pe urmele Micii Sirene”: „Nu există bogăție mai mare decât să cunoști oameni noi, locuri noi”

Înconjurată de oameni dragi, prieteni vechi și noi, oameni din lumea bună, adunată din toate domeniile – artiști, jurnaliști, actori, profesori-medici, avocați, scriitori -, așa a lansat Marina Almășan noua ei carte – „Prin Copenhaga, pe urmele Micii Sirene”, miercuri, 16 noiembrie, la Clubul Diplomatic din București.marina lansare

Acest volum – jurnal s-a născut în urma unei călătorii desfășurate pe parcursul a zece zile în capitala Danemarcei, împreună cu Elena Cristescu, prietenă și colegă de nădejde din echipa cu care Marina realizează emisiunile de la TVR, inclusiv cea care deja a cucerit telespectatorii, botezată „Rivalii”. Elena a adunat în acest sejur peste 2.000 de fotografii, din care multe au fost selectate și se regăsesc în această carte.marina echipa
Coperta cărții apărută la Editura Corint a fost realizată de talentatul caricaturist brăilean Costel Pătrășcan, utilizând o fotografie a Marinei Almășan, făcută de însăși soția ambasadorului Alexandru Grădinaru.marina l

Noul jurnal de călătorie, dedicat de Marina Almășan „minunatei mele echipe de la TVR, alături de care săvârșesc, de peste trei decenii, această fascinantă călătorie în lumea televiziunii”, a fost prefațată de Adrian Artene, Alin Burcea și Răzvan Cornețeanu.
Ambasadorul Danemarcei la București, Uffe A. Balslev, prezent la lansare, a salutat izbânda literară a Marinei, recunoscând că a locuit mulți ani lângă unul dintre muzeele prezentate de autoare în această carte, dar nu l-a vizitat niciodată, subliniind că această carte „ne introduce în cele mai cunoscute orașe, locuri, unde noi nu am avut ocazia să intrăm”.marina lans

Adrian Artene, directorul editorial al publicației Gândul a mărturisit că „este ireal că, astăzi, o lansare de carte strânge atâția oameni. „Literatura de călătorie primește încă un volum ambroziac în biblioteca ei deschisă încă din antichitate de Pausanias cu lucrarea sa Descrierea Greciei. Astăzi, Marina Almășan așază pe rafturile fictive ale acestei vaste biblioteci al treilea său jurnal scandinav și desăvârșește, astfel, o seducătoare trilogie. (…) E un jurnal care ne hrănește pofta de a descoperi Danemarca, o țară idilică. Danemarca pe care ne-o descrie autoarea este decupată dintr-un basm. Un basm din celebra serie a lui H.C.Andersen, cu care Marina poartă un fermecător dialog literar. La care noi suntem părtași și care, deopotrivă, ne ajută să accesăm fericirea, pe care danezii deja au găsit-o”, spune jurnalistul Adrian Artene.marina lansare 2 1

Lilian Zamfiroiu, fost ambasador la Luxemburg, prieten vechi al Marinei Almășan, salută acest proiect: „Este un excelent instrument de diplomație publică. Reușește să deschidă multe uși. Este un produs de lobby”.marina lansare 4

În cadrul evenimentului, au mai luat cuvântul reprezentanți ai Ministerului de Externe, al Editurii Corint. Apoi, campionul Danemarcei la masaj, românul Constantin Roman, cel care a adus și suvenirurile daneze, dăruite în cadrul tombolei cu produse diverse, ale câtorva firme care au sprijinit apariția cărții (Catena, Carlsberg, Kuma, LOT, Hedone și altele).marina 1

Momentele muzicale n-au lipsit, ele fiind prezente prin Ovi și Adrian Romcescu, ambii legați de Copenhaga și Danemarca prin ani trăiți acolo și povești de viață. De asemenea, prin Alexandra Violin, care a interpretat la vioară o izbândă muzicală din anii 2000 a trupei „Olsen Brothers” – Fly On The Wings Of Love.

Marina Almășan nu doar în calitate de autoare, ci și de gazdă, moderator, și tot ce comprimă profesia de jurnalist de televiziune, a mulțumit tuturor, participanți și sprijinitori ai proiectului său literar, povestind succint experiența trăită în cele zece zile în țara în care se găsesc oamenii cei mai fericiți de pe planetă.marina carte 1

„Nici nu știu cum a zburat timpul. Am pedalat aproape două săptămâni prin țara cu cei mai fericiți oameni din lume. Am crezut că e un film SF. Apoi m-am lăsat atinsă de scenariul său nevăzut și … am devenit parte din poveste. Sunt demult acasă, dar m-aș întoarce în fiecare zi la Copenhaga, pentru că mereu am impresia că orașul ar mai avea ceva să-mi spună”, afirmă Marina Almășan, subliniind că „nu există bogăție mai mare decât să cunoști oameni noi, locuri noi”. Și, cum să nu-i dăm crezare?marina familie

[article_sources]

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!