
Desert de vară, rapid și necostisitor. Pandișpan cu vișine
Pufos şi cu un gust aromat, pandişpanul de casă nu este costisitor şi necesită foarte puţine ingrediente.
Ingrediente
8 ouă
8 linguri zahăr
8 linguri făină
1 praf sare
1 pliculeț zahăr vanilat
coajă rasă de lămâie
600 g vișine
zahăr pudră, pentru decor
Mod de preparare
Speli vișinele, le scoți sâmburii și le lași să se scurgă bine.
Separi albușurile de gălbenușuri, bați spumă albușurile, încorporezi zahărul și continui să bați până se topește. Separat, freci gălbenușurile, le pui în albușuri, apoi încorporezi, cu o spatulă, ușor, de jos în sus, făina, sarea, zahărul vanilat și coaja de lămâie.
Pui vișinele în aluat, apoi îl răstorni într-o tavă dreptunghiulară tapetată, pe care o dai la cuptorul încins până trece testul scobitorii.
Servești prăjitura decorată cu zahăr pudră după ce s-a răcit.
Sursa – clickpoftabuna.ro