“In aceasta ultima zi de februarie, zi rară,  am alergat sa il Salut pe Marin Sorescu,   dar și pe maestrul Sergiu Cioiu care a susținut un recital de excepție!  Minunatele versuri ale lui Sorescu, interpretate într-o maniera care crea senzația că însuși autorul se afla in fata noastră. Textul ne-a impresionat si ne-a pus pe gânduri , iar actorul devenise transparent-era magistral! Frumos sentiment mi-a rămas în suflet după acest eveniment! Oare “Ce este sufletul?”  -am aflat de la Marin Sorescu in aceasta seară!

     CHAPEAU, SERGE!

Da, exact așa: ,,Jos pălăria, Serge!,,. Adolescența mi-a fost superb marcată de apariția în peisajul muzicii ușoare românești a maestrului Sergiu Cioiu. Cel care cucerea publicul cu celebra piesă ,,VÂNTULE,, , o reală capodoperă muzicală și, mai ales, interpretativă. Anii au trecut, Sergiu a trecut pe meleaguri mai îndepărtate, după care a revenit în forță în Țara natală. Am avut bucuria de a-l întâlni în 1991, la Ottawa, când eram în turneu cu piesa ,,Prostul,, , sub egida Teatrului CONSTANTIN TĂNASE. După spectacol, ne-a invitat acasă, iar pe mine m-a luat deoparte și mi-a făcut o serie de mici observații și corecturi apropo de rolul meu. Am apreciat vorbele sale ca un adevărat îndreptar actoricesc și, implicit, artistic. Iar au trecut anii, și iată-l destul de des pe scenele românești, cu recitaluri dintre cele mai diverse și apreciate de public. Am fost aproape la toate, în calitate de spectator. Tot ca spectator l-am admirat acum câteva zile în mansarda Muzeului Național Al Literaturii Române, unde m-a încântat cu noul său recital ,,Salut, Marin Sorescu,, , o reală bijuterie șlefuită cu migală de interpret. Nu exagerez cu nimic când spun ,,bijuterie,, , căci asta a fost prestația sa ca nivel artistic și emoțional. Prin Sergiu am descoperit sensuri dintre cele mai ascunse ale operei soresciene, am râs alături de el, am lăcrimat alături de el, nu am mișcat o secundă pe tot parcursul spectacolului. A durat doar o oră, de la 18 la 19(apropo, a început la 18 fix!), dar, mărturisesc sincer , mi-aș fi dorit să dureze mai multe ore. Nu aș fi plecat de acolo. O prezență scenică absolut cuceritoare, cu un zâmbet șăgalnic și complice în colțul gurii, cu gesturi măsurate cu precizie de filigran (nimic în plus, nimic în minus), o prezență care a ,,țintuit,, asistența în cocheta Mansardă. Cântecele, un fel de ,,crochiuri,, muzicale , s-au lipit perfect de muzica (mai jazz, așa), la care și-a adus o contribuție hotărâtoare maestrul Dan Stoian.

În fond, o seară de grație, asupra căreia, cu siguranță, voi reveni.

Respect, Maestre

Un etern admirator,

EUGEN CRISTEA

O tripletă de aur

Sergiu Cioiu – Poezia – Marin Sorescu

Aseară, la mansarda din Crețulescu a Muzeului Literaturii Române – o sală pe care nu o cunoșteam, unde se ajunge cu dificultăți, pe o scară de serviciu cu deosebire îngustă, cu trepte de marmoră, ce-i drept, o sală plină la refuz, de data aceasta, așa încât se mai aduceau scaune, pe măsură ce se iveau noi oaspeți (învingători în lupta cu treptele, ați înțeles…) – a avut loc un extraordinar recital din poezia lui Marin Sorescu – exact în ziua când se împlineau 88 de ani de la nașterea bulzeșteanului de geniu, recital susținut cu brio de cel mai mare recitator al scenei românești, după Ludovic Antal – l-am numit fără ezitare pe actorul Sergiu Cioiu. Mă încumet să folosesc aceste înalte calificative după ce am ascultat, de-a lungul a vreo 5 decenii, cu un interes și o perseverență de care nu am a mă reșina, pe actorii de frunte ai scenei bucureștene: la radio, la televiziune, în foarte multe săli de teatru sau pe la casele de cultură din cartierele bucureștene. Ca să dau o idee despre actorii recitatori, voi numi doar câțiva: George Storin, George Vraca, Emil Botta, Costache Antoniu, Al. Giugaru, Gărdescu, Ștefan Ciubotărașu, câți și câți alții… Despre câteva prestații excepționale am notat în Jurnalele mele, dintre care unele publicate iar altele încă în manuscris, așteptându-și rândul…

Or, actorul Sergiu Cioiu ”care-I și întrece”, după cum deja am afirmat, și-a făcut din recitarea poeților români clasici și contemporani o profesiune de credință. Fac parte, de aceea, împreună cu Lidia, dintre ascultătorii devotați, pe cât de entuziaști ai Maestrului Cioiu. I-am și spus-o prin viu grai, căci viața a aranjat în așa fel lucrurile că ne-am cunoscut bine ca oameni și ne-am împrietenit.

De data aceasta recitatorul s-a orientat spre poeziile în vers clasic ale lui Marin Sorescu, vreau să spun spre sonetele acestuia, pe care le-a recitat cu o implicare extremă, într-un acompaniament muzical de mare rafinament. Și se întâmplă acest lucru de tot minunat: actorul vorbește, se mișcă, exclamă, gesticulează, toate într-o perfectă armonie și adecvare, vrăjindu-i pe spectatori, care nu mai pot alege între rostire, incantație,  – o spunere totală, care năzuiește spre acea stare de grație în care ascultătorul este pe deplin vrăjit, smuls din context și ridicat în sferele înalte ale artei.

Aplauze, ovații, la sfârșitul fiecărei poezii. Și încă un sonet, încă o ridicare din contingent, către înaltele stele…

Se face că în ultimele seri ale lui februarie am citit/recitit Jurnalul lui Marin Sorescu, cel subintitulat Romanul călătoriilor, minunându-mă o dată în plus nu doar de peregrinările pe tot mapamondul ale bulzeșteanului, dar și de mulțimea personalităților la vârf cu care a relaționat și cărora nu a scăpat ocazia să le ia incitante interviuri, să le traducă operele, să… Estimp, Lidia citește Viziunea vizuinei, din care a selectat câteva fragmente pentru emisiunea ei Creatori de poveste, de la podcastul Publive. Așa stând lucrurile, nu mi-e greu să afirm că la noi în casă se citește pe brânci Marin Sorescu. L-am cunoscut personal pe Sorescu încă din perioada debuturilor noastre, eu cu doar 4 ani mai mic decât Marin – eu de pe Olt, el de pe Olteț, unde se pare că omul se poziționează mai bine în peisaj; i-am citit toate cărțile, la momentul apariței lor, iar plecarea sa grăbită dintre noi am resimțit-o ca o mare pierdere pentru literatura noastră, pentru noi toți.

Actorul Sergiu Cioiu, Poezia și Marin Sorescu – o tripletă de aur a vieții noastre culturale, la an 2024.

ION LAZU

De la prieten la prieten, mă învăluie o neașteptată stare de bine, citind rândurile tale, de o superbă grație și o nemăsurată tandrețe. Venind de la tine, unul dintre puținii artiști adevăraț i, ce se sinchisește de tot ce se întâmplă aici, pe planetā și, în plus, încurajează și știe a se bucura de succesul colegilor, este un gest de caldă îmbrățișare, la care răspund cu reală bucurie mulțumindu-ți din adâncul inimii!

Cu cele mai alese sentimente,

Sergiu

Māi omule, m-ai făcut să-mi dea lacrimile… chiar astfel, încă nu a scris cineva, despre mine. Ludovic Antal și acea generație a marilor actori rostitori de versuri, din Shakespeare, Molière, Schiler, Lope de Vega, Edmond Rostand,  Vasile Alecsandri, Delavrancea, Arghezi, Eminescu, sunt cei pe care i-am admirat și la care mă uitam, cu mare admirație și profund respect:  George Storin, George Vraca, Emil Botta, Ludovic Antal, George Calboreanu, Mihai Popescu, Gheorghe Cozorici, toți actorii unei generații de vis, la care, desigur, ne gândim ca la niște monștri sacri. O asemenea comparație, cred că se datorează entuziasmului tău debordant și receptivității tale la poezie, la bucuria ta, când, inundat de emoție, simți nevoia îmbrățișării prietenului tău, artizanul care sunt și care, la rândul său, simte nevoia să te strângă-n brațe, să îți mulțumească, dar să te asigure că păstrează proporția cuvenită acestor mari maeștrii cu care ai avut dorința de a mă compara.

Încă odată, cu plecăciune, îți mulțumesc, dragul meu prieten!

Sergiu Cioiu

P.S.

Dragul meu Ionu,

din păcate, nu i-ai amintit, pe alți foarte importanți rostitori de versuri, din generația următoare marilor maeștri pomeniți: marele Florin Piersic, tulburătorul Adrian Pintea, incandescentul Ovidiu Iuliu Moldovan, fermecatorul Marcel Iureș și, la loc de cinste, inconturnabilul actor shakespearian Ion Caramitru, cel ce l-a întruchipat pe Eminescu.