AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Florentin Scaleţchi: KAZAKHSTAN – o ţară cât un continent!!!

 

Kazakhstan, pe numele oficial Republica Kazakhstan, este o ţară transcontinentală, din Asia Centrală, cu un mic teritoriu la vest de râul Ural, ceea ce ne permite să afirmăm că face parte din Europa geografică.

Kazakhstan este, de altfel, situată în Eurasia, în partea de N-V a Asiei Centrale şi de sud-est a Europei Răsăritene, cu ieşire la Marea Caspică. Cu o suprafaţă de 2,724,900 km pătraţi, este a noua ţară ca mărime după Rusia, Canada, SUA, China, Brazilia, Australia, India, Argentina, urmată de Algeria.

În centrul Kazakhstanului se află unul din cele mai mari lacuri din lume, Balkhash, care este pe jumătate salin şi pe jumătate cu apă dulce.
În centrul ţării se găseşte o mare şi lungă stepă, chiar şi deşert, care ne transpune în zona Africii de Nord sau în celebrul deşert din Arabia Saudită. Estul Kazakhstanului oferă un peisaj colorat cu vârfuri montane, acoperite de zăpadă, canioane şi păduri de cedru pitoreşti. Are vârfuri muntoase care merg până la cel mai înalt punct de 6995 m, prin vârful Khan Tengri, şi cel mai jos punct Karagiye, cu 132 m sub nivelul mării. Găsim vârfuri îngheţate, lacuri şi gheţari din lanţul muntos Tian Shan, până la terenuri de stepă şi deşertice, care se întind pe mii de kilometri. Deşertul adăposteşte duna cântătoare, înaltă de 80 m şi lungă de 3 km. Nu este întâmplător numită aşa, căci nisipul purtat de vânt produce un sunet asemănător cu cel al orgii.
Kazakhstanul este, într- un fel, o prelungire a Siberiei, dispunând de stepă taiga, defileuri, dealuri, deltă, munţi acoperiţi de zăpadă şi deşerturi.

Mai are ceva ce nu mai are nimeni în lume, un pustiu mare, rămas în urma evaporării Mării Aral, căci a secat deşi, în timpul războiului civi din Rusia înfometată, din această mare, au fost trimise cantităţi uriaşe de peşte, de către pescari locali din portul pescăresc Arash, care acum se află deja la aproximativ 60 km de fosta mare. Pot spune că a fost unul din cele mai tragice momente ale rasei umane, ea fiind imortalizată în mozaicurile din gara aceluiaşi Arash, care îi glorifică pe bună dreptate pe acei eroi „ pescari kazakhi”.

În această ţară, pe teritoriul ei, se află şi sinistrul poligon de arme nucleare de la Semipalatinsk, unde, evident, este o zonă poluată cu radiaţii peste limita suportabilităţii umane.
În Kazakhstan se află şi o bază spaţială, până în 2050 încă a Rusiei, la Baikonur, în traduce liberă înseamnă „ pământ fertil” care ne aduce aminte de prima navă spaţială care a zburat cu un om în spaţiu, în afara pământului, a celui ce a rămas în istoria aeronauticii spaţiale, cosmonautul Iuri Gagarin , ea fiind prima şi cea mai mare instalaţie de lansări spaţiale din lume.
Aşa arată o ţară cât un continent!
Este chiar mai mare decât toată Europa de Vest.

Din lucrarea ştiinţifică- Kazakhstan o ţară care merită să o descoperi.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!