(Lui Lucian Avramescu)
Atât de frumos, încât am ajuns să privesc cerul și toată dărnicia naturii cu lumina frumosului scrierilor dumneavoastră. Așa cum și zorii îi simt înfrățiți cu albastrul ochilor dumneavoastră, grăitori de frumoși.

Știu ce spun, am proprietatea cuvintelor și a simțurilor mele, perceptibile la adevăratele valori ale omului, ale sufletului, ale frumuseților din NOI.

Am o vârstă, cu ceva ani, nici mulți, nici puțini dar suficienți de a spune, cât de mult înseamnă pentru mine, scrierile îngerilor vorbitori prin scris.

De copil am iubit cititul și încă stărui să îi culeg nectarul slovelor și acum când bunica din mine se simte binecuvântată de această lumină. Nu există zi fără a citi, așa cum nu există zi fără lumina scrierilor dumneavoastră.

Vă simt tristețea, mă doare, chiar mai mult decât ați crede, dar mă las învăluită de emoția purificatoare a acestor confesiuni ce le scrieți dumnezeiește de frumos! Cu o reverență a sufletului meu, vă doresc, bună – amiază!