• Home
  • De la prieteni
  • Florin Tănăsescu: AŞA GRĂIT-A TANŢA: „TOATE DRUMURLI DUC LA CONSTANŢA!”

Florin Tănăsescu: AŞA GRĂIT-A TANŢA: „TOATE DRUMURLI DUC LA CONSTANŢA!”

tanasescu foto nou

Cucoana e angajată în regim full-time la Palatul Victoria. Mătură! Nu pe cine trebuie, dar asta-i viaţa.
Tanţa o cheamă. Ştie tot ce mişcă prin ţara asta. Dac-o mai mişca totuşi ceva.
E de prin anii ’90, la palat, iar pentru serviciile aduse ţării – este o adevărată arhivă Secu’- a fost angajată pe viaţă.
D-aia zice doamna Tanţa că toate drumurli – nu drumurile! – duc la Constanţa. Cu argumente, nu pe surse, cum a scris presa c-a murit Florin Salam.
Odată, când mânca seminţe şi fredona „Aviaţia dă senzaţia…”, dădu mop în nas cu Sorin, de la Transporturi….
„Săr’-mâna pentru idee!”, a zis Grindeanu. Am ascultat melodia mata, deci voi suspenda toate drumurile pe bolta cerului. Patru benzi la urcare, cinci la coborâre, dacă nu se deschie paraşuta şoferilor. Autostrada A2 «Soarele răsare de la Constanţa» o ridic la nivelul aripii unui MIG”.
Tanţa l-a interpelat şi pe Daea- Agricol. Ăsta ieşea cu oile din Palatul Victoria. Oile-oi, nu alea pe care le vedem noi behăind la televizor.
„Un’ te duci tu, berbecuţ?, şi-a permis aroganţa, Tanţa.
Petrică i-a explicat: „Conform directivelor UE, trans­humanţa se face pe ruta Bucureşti – via Valul lui Traian – ­Kogălniceanu. Stâna-i în Constanţa”.
I se puse pata, odată, pe Sică Mandolină. Încă verde bărbat!… La prima vedere! La a doua, rămâne de discutat.
Orban fredona: „Eu la mândra când mă duc/ Am cărare pe sub nuc”.
I-a atras atenţia că folclorul trebuie adaptat cerinţelor UE şi bazei NATO. Deci, gagicuţa lu’ Sică trebuie să aibă reşedinţa la Neptun, Jupiter or Saturn. „Toate drumurli tale trebuie să treacă pe la malul mării”, a lansat procedura de infrigement Tanţa.
Şi tot aşa ciripeşte doamna, de când a început beleaua cu răzbelul. Că toate drumurli duc la Constanţa.
Ce nu spune ea e că şi sugestiile, indicaţiile, directivele, ordonanţele vin de-acolo. De la bază.
De la Kogălniceanu.
Să ştie odată pentru totdeauna tot neamu›!

(preluat din ziarulprahova.ro)

Parteneri