timpul, cronograf imprecis
al nașterii și al morții,
al fericirii și nefericirii
a uitat că el însuși
e o iluzie
vândută zi de zi
în talciocul vânătorilor de iluzii,
avizilor de chilipiruri la îndemână,
naivi conștienți de vremelnicia existenței
timpul și minciunile lui
albe ca nesfârșita zăpadă
sub care ne-adăpostim
amintirile
amintiri care ne leagă, care ne-asemuiesc
în durere, în iubire și neputință,
în lacrimi și deznădejde
timpul, neiertător de fel
ferecă uneori
ușile iadului,
dând dezlegare dragostei
să se iște din nou
pe pajiștile celor ce-au uitat-o,
ce-au renegat-o cu îndârjire
timpul, născocire sălbatică
pentru ceva ce nu-i
înflorește zambile sub gheața
frunților încruntate,
ninge cu iasomie
peste dorurile nestrigate,
face să răsară iarba începutului,
peste mormintele
prea curând săpate
timpul, cronograf imprecis,
iluzie beteagă,
scornire fără de care
ziua și noaptea nu s-ar iubi,
nu s-ar despărți
timpul, fără de care
începutul și sfârșitul
nu ar cunoaște sărutul,
ura nu ar afla reversul,
despărțirile, definitive ar fi toate
timpul, memorie rătăcită
în abisul întâmplării,
ne subjugă existenței lui iluzorii,
iar noi, pradă ușoară,
sardonic zâmbim,
în timp ce colții lui de plumb ne înghit