sfinții, niciodată nu dorm,
ei stau de veghe
în utrenii și vecernii

chipurile senine,
privirea lor pioasă,
mâinile împreunate în rugăciune,
așezate în mozaic și picturi bizantine,
îmbracă pereții lăcașurilor sfinte

iar de acolo,
și din cerul fără de cuprins,
trimit către capetele plecate,
către sufletele în căutarea de sine,
către ochii care plâng neînțelesurile existenței,
trimit licărul nădejdii,
într-o tăcere plină de sens,
în care orice cuvânt, oricare rostire
ar fi de prisos

sfinții, niciodată nu dorm,
ei doar privesc și ascultă
taine ce se spovedesc
doar prin gând

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]