cu fiecare zi care se-ntâmplă
constat că încă multe-s de trăit
și de iubit

că viața, cu repeziciune trece,
iar noi, mult prea grăbiți, prea neatenți
îi dăm cu flit,
când, Doamne, atâtea-s de iubit și de trăit

ne cufundăm în propria tristețe,
vedem adesea doar ce ne lipsește,
uitând să îndreptăm privirea,
la multul ce ne-mbogățește

la oamenii care ne sunt aproape,
la ziua ce o respirăm,
la brațul care ne-nvelește,
în nopțile pustii, fără de somn

să nu vedem ochi de departe,
care ne țin de bine
și de dor

la zâmbetul care ni se arată,
pe străzi și pe un vechi peron,
de chipuri care nu ne știu,
dar ne privesc nu de bon ton,
ele ne văd așa cum suntem,
nu ne salută de fason

și vorbele dulci, generoase,
nu gratuite, ci simțite,
și ele fac parte tot din fericirea noastră,
căci vorba dulce, mult aduce,
păcat ar fi s-o lăsăm să se risipească,
să nu-i apreciem silaba,
vocala să se rătăcească,
consoanele să nu le auzim

păcat ar fi să nu ne-ndrăgostim,
de clipa ce ni se arată,
de ziua care va veni,
de omul care cu drag ne privește și de cerul senin,
de guri frumoase în cuvinte și-n suspin,
de buze care n-au uitat sărutul,
de toate câte vin și vin,
și își așteaptă rândul la trăit,
și își așteaptă rândul la iubit

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]