Giorgiana Radu: Lumea, văzută prin ochii copiilor (defavorizați) de la grădinița din Lapoș

 

DSCN1546 300x225 2DSCN1549 2 300x246 2În logica firii, adulții instruiesc și familiarizează copiii cu lumea în care urmează să trăiască, să se formeze, să devină la rându-le adulții care, într-un fel sau altul, vor influența societatea de mâine. E bine ca, din când în când, să vedem lumea prin ochii copiilor, prin transparența sufletului lor care nu a exersat încă minciuna, mimatul zâmbetului de complezență sau al vorbelor frumoase pentru a măguli interlocutorul. Ochii lor mărturisesc mai mult decât ar putea fi descris prin cuvinte sofisticate din dicționarele pretențioase ale elitei exersate în minciună.
Miercuri, la Muzeul Pietrei din Sângeru, gândit și păstorit de poetul Lucian Avramescu, s-a înființat spre vizitare, un grup de copii cu vârste cuprinse între trei și șase ani, de la grădinița din Lapoș, județul Prahova, însoțiți de cadrele didactice Emilia Ioniță , Veronica Moraru, o mai veche prietenă a Muzeului, Carmen Dragu , Florica Coman, Liliana Țârlea și Georgiana Radu. Doamnele formează inimoasa echipă ce se ocupă de proiectul „Ateliere de vară – șotron”, susținut de Asociația „Ovidiu Ro”, și coordonat de inpectorul școlar Mariana Ilie. Scopul Asociației este acela de a atrage copiii care provin din medii defavorizate spre frecventarea grădiniței, prin activități de socializare, ateliere de știință, activități ce le stimulează perspicacitatea, jocuri în aer liber, povești, drumeții… Deși fondurile sunt infime în comparație cu punerea în practică a unui astfel de proiect, dăruirea și implicarea doamnelor profesoare și educatoare, demne de admirat, compensează latura materială.
Timp de două ceasuri, cele două curți interioare ale Muzeului au fost dominate de bucuria copiilor, revărsată ca niște aripi de înger peste sculpturile din piatră. După ce au hrănit animăluțele mini-fermei, căprițelor cameruneze dându-le sticksuri procurate de la doamna profesoară de fizică și chimie Moraru , iar celorlalte vietăți împărțindu-le lucernă proaspăt cosită din grădina Muzeului, la îndemnul poetului , copiii au botezat pietrele cioplite de Dumnezeu ( trovanți). Imaginația lor a arătat că inventivitatea, inteligența și ochii minții unui copil nu constau în statutul social favorizat sau mai puțin favorizat. Spre finalul întâlnirii a avut loc și un mic cenaclu literar în salonul anume destinat unor astfel de întâlniri. Fiica mezină a poetului, Ana Luciana Avramescu, elevă în clasa a IV- a, la Școala din Sângeru, a recitat câteva poezii, urmată de preșcolarii din Lapoș, care nu s-au lăsat intimidați și, la rându-le, au rostit fragmente din cântece și poezii, învățate sub îndrumarea dascălilor devotați. Spre deliciul copiilor, Lucian Avramescu a intrat în jocul lor, susținându-i atunci când se poticneau în câte un vers sau cuvânt, dându-le curaj prin improvizație și aplauze.
„Omuleții” de azi au dreptul de a fi priviți ca oameni ai societății de mâine, fără infirmitățile financiare ale zilei, zgârcită cu copiii, econoamă în cele ce-i privesc și risipitoare în rest. Astăzi, prin ochii copiilor de la grădinița din Lapoș, am văzut sinceritate, sclipire, bunătate, inteligență și speranța într-o lume mai bună. Succes , dragilor! Lumea pare, uneori, urâtă, dar voi o puteți lumina și înfrumuseța.