
În premieră, o școală din România, amendată pentru discriminarea unui elev
Pentru prima dată, o şcoală din România a fost amendată pentru că a discriminat un elev diagnosticat cu ADHD.
Este vorba de şcoala „I. L. Caragiale” din Piteşti, unde, în 2016 a fost organizat un protest al elevilor care cereau ca un băiat diagnosticat cu deficit de atenţie să fie transferat din clasa lor. Copiii și părinții lor îl acuzau pe acesta că este agresiv.
Potrivit digi24.ro, la doi ani de la evenimente, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a amendat conducerea şcolii şi pe a Inspectoratului Școlar Argeș.
Motivaţia Consiliului se referă la declarațiile făcute de directorul şcolii și la pasivitatea Inspectoratului Şcolar. În total, s-au acordat trei amenzi în valoare de 5.000 de lei şi cinci avertismente.