Ion Marin: PREȘEDINTELE JU(LI)TOR ȘI CHIVUȚELE DE LA CORTOCENI

          „A da cu jula” , deci a fi ”julitor”, înseamnă în lumea șuților din pârnaie a fura sistematic tot ce-ți cade la îndemână în parohie, tot ce este în  zona pe care ți-au concedat-o ceilalți smardoi și ți-o respectă. O altă lege a lor este că nimeni nu toarnă, nu sifonează, cel în cauză fiind bulit, ceea ce poate însemna tot felul de sancțiuni, până la cea de a fi depozitat într-un porbagaj cu portofelul gol în gură pe post de căluș. Dar nu despre lumea lor vreau să vorbesc în acest text, despre cea din subsolul societății, ci despre cea de la etajul cel mai înalt, din pentahouse, că tot a devenit simbolul lumii bune și odraslelor prezidențiale. Exact, despre lumea lor e vorba și observați că primele rânduri li se potrivește întrutotul, mai ales de când bulibașa Băsescu,  nu președinte jucător, ci mai curând julitor, cumătrul și țeparul lui Bercea Mondialul,  a căzut nu doar în dizgrația parchetului care-i redeschide zilnic câte un nou dosar, ci și în cea a fostelor slugi care au început să scrie nu doar denunțuri ci și cărțoaie. Din invidie sau gelozie, din frustrare sau supărare, nu mai contează, ideea de țigănie și țigăneală este deplină. Acum, toată nația mai ascultă un fragment din opul acesta mult citat al celei căreia i-a dorit inimioara să-și vadă homu șăf la SIE și l-a văzut, cum, necum, ea știe și parcă și conița Udrea, cea care stătea cu fundul roșu –rochia avea această culoare și sigur nu acoperea tot, cum rezultă din economia de mijloace a descrierii- fix sub nasul președintelui, pe biroul lui! Știe, mă, cum să nu știe, nu era serviciul alternativ de intelligence al masculului alpha de la Cortoceni? Că parcă sună mai exact decât Cotroceni. Nu vi se pare că este vorba de o politică și mai ales de o atmosferă de cort? Nu vi se pare că pirandele  astea ce i-au fost primele consiliere se păruiesc și se măscăresc ca două chivuțe de prin Simileasca Buzăului, de unde și sunt de  baștină? Mie asta mi se pare la primele strigări și susțin că tot ce se întâmplă confirmă tot ce am scris de-a lungul anilor, despre  regimul mafiot Băsescu și clica lui de colaboratori penali, un vraf de anchete și editoriale pe care gândeam să le depozitez la ghenă fiindcă subiectele erau toate pestilențiale. Dar iată că le-a venit rândul și anunț cartea pe care e musai s-o las și celor care se vor întreba cdândva cum a fost posibil? Poate chiar cu titlul de mai sus, care cel puțin pentru un serial, că nu intenționez să mă opresc la acest prim pamflet se potrivește de minune. Revin. Până atunci încerc să înregistrez acest titlu: Președintele julitor de la Cortoceni.

Parteneri