Lucian Avramescu: Arborele mut

 

Afară iar e un puhoi de lavă
Pe cerul zilei ce revine gri
Sunt trăznete mai sus cu o octavă
Crăpând infinitivul lui a fi

Mă cerți că mi-am gătit de drum plecarea
Că-mi fac boccele pentru infinit
Tu care știi prea bine întâmplarea
Ca două țărmuri să se fi-ntâlnit

A fost iubire și mai e iubire
Am fost frumoși de sus și până jos
Eu îmbrăcat în pielea ta subțire
Tu-n mine însumi, înger mătăsos

Sigur că n-a fost simplu, lumea toată
Ne-a pus cătușe și ne-a pus zăvor
Când încă mai dospea neîntâmplată
Curânda mea plecare în décor

Plec prin grădini și prin păduri diseară
Fără cartuș în pușcă, fără cal
E timpul, vezi că s-a lăsat de vară
Și n-am de-ales un drum fenomenal

Cine ți-a spus că plec de tot, minciună
E-un fel de a pleca fiind aici
Vă voi veghea din zmeuri și din lună
Fiindcă știu că v-am lăsat prea mici
E-un drum, doi pași, mă duc un pic sub iarbă
V-am învățat tot ce e de făcut
Prea s-a albit de tot albita-mi barbă
Adio-i fără rost, plec și atât
Cu umbra-i vă va ține de urât
E tot ce poate arborele mut
21 iunie 2021, Sângeru