Lucian Avramescu: Bagă-ți bine în capul ăla de melc afurisit că nimic nu e ce pare a fi

Cine ți-a spus ție, iubito, că lacrimile vin din ochi,
ochii sunt doar robinetele care se deschid uneori
să dea drumul sufletului
care e lichid și solid și din aer, ca mirosul de iarbă

Cine ți-a băgat ție în capul ăla cârlionțat și învolburat și de mâna mea pieptănat
că lacrimile sunt o formă de expresie
a suferinței
când ele eliberează râsul
prea mult adunat și asortat și
înghesuit de nu mai are loc el de el ?

Ai văzut primăvara cum râd de parcă
ar plânge cu clorofilă
mărul și vița de vie
și mesteacănul care e o lumânare albă
cu flacăra învierii în vârf?

Tu, ca femeie, te lași lesne păcălită
de fluturi că înțeapă
încurcându-i cu viespea și cu atacul la baionetă
și cu fulgerele care taie în două neliniștea

Ieri ți-ai înțepat ochii în curcubeu
și ai plâns de fericire
apoi de nefericire
când ți-am spus
că e un fel de apă de ploaie
prin care trece săgeata unei raze

Cine ți-a spus ție, iubito, că lacrimile vin din ochi,
ochii sunt doar robinetele care se deschid uneori
să dea drumul sufletului
care e lichid și solid și din aer, ca mirosul de iarbă

Bagă-ți bine în capul ăla de melc afurisit
că nimic nu e ce pare a fi
decât atunci când, lipindu-ți fruntea de el, este

7 mai 2021, Sângeru