Lucian Avramescu: Biserica din livadă

Fă o biserică, din piatră, fireşte

Zise îngerul meu păzitor

Grijuliu mereu să-mi dea o ocupație,

Distribuie prietenilor

Altfel dormitam ca blegul pe pământ

 

Bine, zic eu, răsfățat de încredințare,

O zidesc,  îngere, mai întâi cu liniile gândului meu pe hârtie,

Apoi pun piatră peste piatră

Dar ușă lasă-mă să nu-i fac

Pentru a intra în ea oricând rândunică și om și cer albastru, briza de seară și lumina  zorilor care se crapă ca un havuz

 

De unde ți-a venit această idee, mă întrebă îngerul

Care locuia când pe umărul meu drept

Când pe umărul meu cel arătător

Fiindcă muții arată cu degetul

Ființei lor întregi

 

De la Dumnezeu care a făcut lumea ca pe o biserică fără uși

Și de la Înviere, fiindcă tot am intrat astăzi în postul cel aspru al răstignirii

 

Fii mai explicit, îmi ordonă cu blândețe

Cel ce oricum le știa pe toate

 

Ieșind din peștera de piatră a mormântului

După trei zile de viețuire în moarte

Iisus a dat la o parte cu palmele lui găurite de cuie

Piatra grea a intrării

Cei ce vor ieși din rugăciune, unii slăbiți,

Nu vor avea puterea să dea piatra ușii de perete

 

Apoi mai lasă-mă să-i pun stâlpi de meri roditori

Și de cireși vii cu fructe  roșii ca niște mărgele

La gâtul femeilor care vesel rodesc

Fiindcă biserica va fi a iubirii

Iar livada va fi pentru copiii care-s rodul acestei

Împreunări de trupuri șl suflete primitoare

 

Între două rugăciuni zburdă dragostea, îngere,

Tot Atotstăpânitorul a rânduit asta

 

Tu și când faci o biserică

Și când zidești o poezie

Tot la iubire alergi cu gândul, zâmbi îngerul,

Care de felul lui era făcut  fără râs și fără lacrimă

Frumos ca o piatră care dă din  aripi

 

Zâmbi deci nezâmbitorul

Și am înțeles că pot pune pomi fructiferi de iubire

În biserica ce tocmai urcă spre turla ei care va mirosi a gutui și a floarea numită Mâna Maicii Domnului

16 martie 2021, Sângeru