Lucian Avramescu: Buni zori! In ce limbă mă exprim eu, a dragostei sau a tânguirii?

In ce limbă mă exprim eu, a dragostei sau a tânguirii,
Cu atât de nemilos retezata mea rostitoare de slove?
În Evul Mediu prizonierilor li se tăiau
Limbile
Și apoi unii erau lăsați liberi în deșert
Să bea sare cu gâtul lor uscat
Până descopereau că moartea doar e duioasa și mult binefăcătoarea lor salvare

Un prieten mi-a scris ieri, citind cartea mea Confesiunile unui mut care a vorbit cândva
Că mă invidiază cu dragoste pentru puterea cuvintelor mele

Dar eu nu mai am cuvinte, i-am răspuns,
Eu vorbesc cu degetele pe taste

Distribuie prietenilor

Nu-i adevărat, tu vorbești ca arborii pădurii
Tu ai glasul din vremea în care omul nu vorbea
Lăsând pe pereții peșterilor nemuritoare desene
Tu ai limbajul dintâi

Da, aici ai dreptate, am răspuns,
Eu sunt din epoca de piatră a nenașterii,
Sunt piatra și copacul nevorbitor
Și vântul care taie acum acoperișurile la Sângeru

Tu, a zis el care scrie cărți, tu ai umplut
Vorbele mele care par goale acum
Cu sângele tău, și iubirile tale,
Am plâns și am râs și nimic nu mi-a dat o mai mare poftă de viață decât cartea ta care mă vindecă de moarte

Așa am primit eu ieri, singura relatare despre cartea muțeniei mele, ceva care sună ca Relatare despre regele David,
O carte pe care am citit-o cândva

Iată-mă-s, a câta oară, cu voi
Vorbind în gând limba dragostei pe care nu am uitat-o,
Dealurile, ca niște Criști răstigniți, bătute în piroanele gerului,
Iubita mea care doarme cu mâna pe perna
Unde capul meu până mai adineauri
A lăsat urma lui mare
(În armată mi-au căutat multă vreme chipiu, fiindcă toate erau prea mici)
Ziua care vine pe vârfuri, să nu înfurie frigul aspru ca un șmirghel,
Afară și înăuntru sunt eu, încercând să învăț limba gerului fiindcă limba zorilor mi-e știută

Să vă revăd, prieteni, cu bucuria pe care doar lumina vorbitoare o dă!

13 februarie 2021, Sângeru