Lucian Avramescu: Ca niște evantaie peste chipul frumos al femeilor

 

Iată-le, cu aripile lor, aparențele
Țin de mână apusul
Ca niște evantaie peste chipul frumos al femeilor

Eu, cel care tac de o veșnicie
Pot ține în brațe aparențele care vorbesc în locul meu
Mâna mea și bărbia mea căruntă
Nu-s oare din familia celor sortite pieirii,
Aparențele unei aparențe?

Somnolent, orizontul strânge în brațe seara,
Eu, la jumătatea distanței dintre orizont și seară,
Eu, între două infinituri,
Eu…

Azi mi-am văzut sângele umplând șapte eprubete
O femeie tânără respira peste vena mea
Care părea că poate umple toate vasele clinicii sărace
Iar ceafa ei, cu puful părului blond,
Mângâia fără să știe lipsa mea de teamă

Viața ca un nufăr care înflorește necontenit
Aparența luminii în zori
Și fluturele plictisului care nu a trecut pe aici niciodată

21 ianuarie 2021, Sângeru