Citesc cartea unui american, Dan Brule îl cheamă,
El e yoghin, scufundător, vraci și suntem de-o seamă
Titlul lucrării lui este Respiră, așa vei reuși în viață,
În dragoste,-n afaceri, să respiri pur și simplu învață

Dă ca exemplu un performer Wim Hof,
Care are douăzeci de recorduri mondiale,
El s-a suit pe muntele Everest și pe Kilimanjaro
În pijama și în picioarele goale

Totul zice vraciul, sportivul, yoghinul american
Pe numele lui mic, ca unul de pe ulița mea, Dan
E să-ți controlezi respirația, încetul cu încetul
De șase ori pe minut, ăsta-i secretul

Eu, ca blegul, de parcă aș trăi un coșmar, un delir
Nici n-am băgat de seamă cum respir
Și acum când ar trebui să trag concluziile grele
N-am habar cum se petrec respirațiile mele

Pe mine mă interesa și asta n-am găsit
Respirația soarelui în asfințit
Cum respiră, prin pietre, iarbă și cer, Dumnezeu
Care se găsește și-n sufletul meu

Ce se petrece cu mine
Între două respirații, din astea pământene, nu din cele divine
De ce greva plămânilor nu se negociază, e definitivă,
Iar neamurile pun tuciul pe pirostrii, imediat, de colivă

E interesantă, zice soția, citește-o și tu
Dacă ai știința respirației, ai chiar și în poezie un atu
Şi iată-mă învățând să respir
Pentru a încurca drumurile popilor spre cimitir

Am citit cartea până acum jumătate şi încă nu am aflat
Dacă muţenia mi se trage de la respirat
Dacă nu cumva în intervalul dintre inspir şi expir,
Ca într-o prăpastie a căzut ruptul vocalelor mele trandafir

Citesc cu speranță, vioi de îndârjit, mai departe
Eu care scriu cărți îmi pun nădejdea, fireşte, tot într-o carte

15 februarie 2021, Sângeru