Lucian Avramescu: Cum e să te pierzi pe tine din raza vederii

 

L-am pierdut din raza vederii, a zis…
Ce, pe cine am întrebat eu,
Iar cel întrebat nu știa ce a pierdut din raza vederii

Limbajul fluturilor, am încercat eu,
Fiindcă fluturii vorbesc cu aripile,
Limbajul serilor care vorbesc cu lilieci și bondari de noapte,
Iar el tăcea

Și am început să-mi pun mie întrebări:
De ce pierdem doar din raza vederii
Și nu pierdem din raza auzului
De ce nu are rază pipăitul
Și de ce nu spunem
Am pierdut din raza mirosului?

Toate sunt lipsite de rază
Doar văzul are rază
Dar n-are diametru
Fiindcă văzul e ca soarele, un cerc

Discutând eu mut cu cineva care nu auzea
Am realizat că el își pierduse auzul din raza vederii
Iar eu îmi vedeam umerii cu tălpile,

Cuvintele le făceam doar în cap
Ceea ce părea straniu
Fiindcă în cap nu e raza de vedere
A laringelui
Și capul n-are raza de vedere a corzilor vocale
Că nu e vioară
Și uite așa am discutat în doi de unul singur

Și așa am discutat eu cu mine în doi
Întrebându-mă când mă voi pierde din raza de vedere
Pe mine, cel atât de vizibil cândva

14 aprilie 2021, Sângeru