Lucian Avramescu: Cum murim toți de două ori

Nu doar eu, nu doar eu nu-mi aduc aminte
De viaţa mea de dinainte
Nu-mi amintesc nimic
Din vremea când nu mă legasem de mama ca ombilic

Sufletul dacă e nemuritor
Ce făcea el, cu ce se ocupa de zor
Înainte de a mă naște
Stătea ca un gol infinit din inexistentul cailor Paște?

Hei suflete, nemuritorule, cu tine vorbesc
Cu tine, dragule, amuțesc,
Ce făceai
Erai în iad sau te scăldai în rai?
Doar nu dormitai ca un croncan pe o cracă
Așteptând ca ai mei, prinși cu alte treburi, să mă facă

Distribuie prietenilor

Dacă după ce plec după un nor
Mă fac oale și ulcele, mă rog, metaforic ulcior,
Și mor,
Suflete, tu nu cumva
Te scufunzi din nou după a veșniciei perdea
Și eu ca prostul aștept în mormânt
Al judecății de apoi răspicat cuvânt

Dacă Dumnezeu e plecat sau, doamne ferește, Nu a fost de el însuși inventat,
Și văd nevăzând cum cresc din mine
Rădăcinile eternității, buruieni și tulpine?

Dacă moartea de dinainte de a
Mă naște
E singura care mă recunoaște
Și împreună vom trăi moartea a doua, în neștire
Până dincolo de nemărginire?
8 martie 2021, Sângeru