Lucian Avramescu: Cum sunt femeile

Tu mă întrebi, cea care te deschizi primitoare
Ca un cuib de pasăre
În timp ce de pe trupul meu cade cămașa firavă
A adolescenței,
Tu mă descoși, cunoscătoareo?

Seara stă lipită de noi
Iar pulpele tale par argintii sub lună

Cum sunt femeile, reiei cu obstinație,
Și sânii tăi îmi alăptează obrazul
Și numără genele mele prelungite de așteptare,
Spune-mi despre cele pe care…
Pe care, ce?

Noaptea caută întunecatele unghere ale trupurilor noastre
Care gem
De parcă ar urca un povârniș cu nămeți

Cele cu sufletul blond înrămează altfel surâsul
Am zis eu, dându-mă deștept ca un naufragiu,
Apoi aripile lor care îți prind sufletul
Și zboară cu el până la tălpi și mai sus
Încât pământul pare cer înstelat
Iar țipătul lor face să vibreze umbra copacilor

Scriu pentru că doar astfel uit blestemul tăcerii…

Te-am întrebat cum e femeia
Nimic despre simfoniile pierdute
Despre femeie spune-mi și atât
De câte feluri e ea, nuanțele nedefinitului

Ea e soluția unică pentru ieșirea din crizele mondiale
Cele ale petrolului, ale dolarului, ale prafului care se depune pe stele, pentru a nu mai vorbi despre criza
credinței în Dumnezeu.
Femeia vindecă, doar ea, pandemia singurătății…

Brunetele cum ți s-au arătat?
Ele-s țigăncile splendide ale fericirii care se consumă iute
Dar coapsele lor te pot ține prizonier o viață
Și apoi nu uita femeia neagră, de abanos,
Dăruindu-se la umbra cocotierilor
Și prima războinică în lupta cu tribul vecin,
Și femeia gri și femeia albastră și femeia cu ochi
Ca niște castaniete
Ea biruie taurul în arenă cu privirea ei care-l țintuiește
Dând timp toreadorului să-l străpungă cu nevrednica lui țepușă
Și femeile galbene, cu ochii ca niște avioane în picaj
Sau ca nuferii îmbobocind zorii pe lacul înghețat de nicăieri
Cele lunguiețe, cu picioarele care se termină peste urechi
Și cele ca o pară cu miezul în pârgă,
Femeile șarpe, care stăpânesc raiul și nemărginirea încolăcirii
Nu uita amfora antică, plină cu ambrozia zeilor,
Nobila îngăduință a femeii, anemona duioasă,
Gata să ierte chiar dacă ochii ei fulgeră sălbatic
Și apoi cuvintele ei care scriu cele mai profunde poeme – cele ale tăcerii

De câte feluri sunt femeile?
Femeile sunt de toate felurile și de un singur fel
Fiindcă toate nasc îngeri pe care-i botează cu numele Iubire
Și toate femeile alcătuiesc o singură femeie
Asta-i tot?
Tot!
24 ianuarie 2021, Sângeru